Titlurile zilei

Ultima fiță pentru un afacerist excentric din Iași! Și-a găsit fericirea cu numai 15.000 de euro. Milionarii nu ar fi ales să trăiască în aceste condiții

Publicat: 08 ian. 2021
Casa pe roți a lui Ben Brucker, antreprenorul din Iași care iubește libertatea și a vrut să aibă atât atelierul, cât și casa în aceeași locație, cât mai aproape de natură
Ben Brucker este unul dintre puținii români care trăiesc altfel, mutându-se în mediul rural, în comuna Popricani, din Iași, într-o casă pe roți care a devenit un trend pentru cei care explorează natura și iubesc libertatea

Ben Brucker este unul dintre puținii români care nu au o casă propriu-zisă, ci una pe roți, în comuna Popricani, poziționată la 12 kilometri de Iași, pentru care a plătit 15.000 de euro. Antreprenorul în vârstă de 42 de ani este unul dintre ieșenii care au ales să trăiască altfel, să experimenteze, după cum spune chiar el, și și-a amenajat o casă pe roți pe un teren din comuna Popricani, unde nu are niciun vecin în apropiere. „Eu sunt explorator și am vrut să încerc și altceva, de aceea am amenajat atelierul și casa în același spațiu”, spune Ben. Stilul acesta de viață se potrivește celor care iubesc libertatea, cum este Ben.

Căsuța pe roți are câțiva metri înălțime și poate fi mutată cu mașina ori de câte ori vrea. Tot în căsuța pe roți a amenajat un atelier ca pe vremea bunicilor, în urmă cu 2 ani, unde realizează manual și cu piele ecologică portofele, genți, curele, teacă pentru pistoale. Ideea de a înființa o afacere în acest domeniu, al marochinăriei, i-a venit din necesitatea de avea niște produse din piele, de calitate, pe care să le folosească în momentul în care explorează natura. Astfel, cu 5.000 de euro, bani economisiți după ce a pictat timp de 15 ani biserici, acesta duce mai departe tradiția de meșteșugari a familiei, părinții și bunicii insuflându-i această pasiune încă din copilărie. Astfel, drumul profesional al lui Ben a fost trasat încă din primii ani de viață. Zi de zi, în atelierul său prind contur povești de la clienții săi.

„Un medic stabilit în Germania a comandat o geantă pe care să gravez căsuța de la munte, a familiei, care să îi aducă aminte zilnic de această căbănuță”, spune Ben.

Antreprenorul din Iași a vrut să ducă mai departe tradiția familiei, astfel că a devenit meșteșugar în urmă cu 2 ani

Ideea de a duce mai departe tradiția familiei într-ale marochinăriei a avut-o de mai mulți ani, dar s-a concretizat în urmă cu 2 ani, când a început să producă primele articole.

„Am analizat, testat timp de 6 luni produsele din piele pentru că știam că nu voi avea comenzi imediat după ce încep producția, iar ulterior, după ce am făcut primele produse, au început să vină și clienții. Acum doi ani m-am apucat să fac profesionist treaba asta cu marochinăria. Nu găseam pe cineva care să-mi facă pielărie de explorare și aventură, genul acela de pielărie pentru oamenii care petrec timp în natură, în pădure, vânătorilor, de aceea am început să le fac eu. Am învățat de unul singur tot meșteșugul, iar în atelier țin și cursuri nu doar pentru adulți, ci și pentru copii. Au venit cursanți care și-au făcut singuri produsele și au stat la cort, au mâncat mâncare gătită în natură”, povestește Ben Brucker.

Ben Brucker a fost antreprenor toată viața, astfel că singur și-a organizat timpul și banii

Antreprenorul își pune amprenta pe fiecare produs unicat creat în atelierul său, realizat manual, astfel că durata de producție este mai mare. Ieșeanul povestește că a fost antreprenor toată viața, astfel că a avut parte și de perioade mai dificile din punct de vedere economic.

„Faptul că nu am fost angajat decât câteva luni în viață a adus riscuri. Mi-am asumat fluctuațiile economice, pentru că am trecut prin două crize. M-am organizat singur și mi-am organizat singur viața astfel încât să nu depind de nimeni. Am fost angajat doar câteva luni, când eram student în Grecia, și am învățat de la cineva care m-a angajat tot ce înseamnă economie de afaceri, unde de altfel voia să rămân în continuare. Dar asta nu s-a întâmplat și am venit în România, unde am pictat mai multe biserici, unde am învățat multe lucruri, cum este răbdarea”, mai spune Ben Brucker.

Antreprenorul mai spune că materia primă o aduce din țară de la cele câteva tăbăcării care încă mai supraviețuiesc ca afaceri de familie.

Ben Brucker: „E mai bine că dăm la toată lumea. Cu cât învățăm mai mulți oameni, cu atât există concurență”

Pentru că vrea ca în viitor cât mai multe persoane să devină meșteșugari ca și el sau pe alte zone ale marochinăriei, Ben vrea să împărtășească din cunoștințele sale ucenicilor.

„Mulți pielari au spus că dăm la toată lumea și nu e prea bine. Nu, e mai bine că dăm la toată lumea. Cu cât învățăm mai mulți oameni, cu atât există concurență. Am nevoie de oameni care să mă determine să nu mă plafonez, să depășesc cei 70 la sută, nivelul la care am ajuns acum, să nu mă plafonez. La un nivel ok, alții spun excelent, dar pentru mine nu e suficient. Am preferat să fac cursuri pentru ca pe piață să fie cât mai mulți pielari, pentru ca prețurile să fie cele corecte. Când m-am apucat de pielărie, prețurile erau uriașe, acum 2 ani. Ori eu le-am scăzut la sub jumătate din prețurile care se lucrau acum doi ani. Cei care au rămas nu mai vând. Eu am tras prețurile în jos în zona lor de normalitate. Nu putem face un produs inaccesibil, exorbitant”, mai spune Ben.

Antreprenorul a început o colaborare cu Poliția de Frontieră pentru realizarea de teci pentru armele polițiștilor

Unul dintre cele mai importante proiecte derulate cu instituțiile publice, respectiv cele de ordine publică, este cel cu Poliția de Frontieră.

„Am început o colaborare cu Poliția de Frontieră și se lucrează la prototipuri, ca proiect. Dacă ați observat, și la noi s-a modernizat foarte mult Poliția Română. Poliștiștii poartă acele teci de armă la coapsă, se cheamă hip, nu le mai poartă la șold, în zona aia unde se purta arma de serviciu. Una e când ieși la stradă și poți purta acele teci din piele și alta e din plastic. Poliția de Frontieră reprezintă doar o parte a clienților din acest sector al Poliției. Poliția Rutieră reprezintă și ea contactul direct cu cetățeanul.

Mie mi-ar face o deosebită plăcere să văd acei domni sau doamne să aibă echipamente utile, care lor să le ofere siguranță, la încărcător, la cocoș, dar să fie rapid accesibilă, dacă sunt puși în situația de a le utiliza. Eu creez acele concepte și pentru persoane civile, și pentru militari de carieră, astfel încât eu să ofer o centură cu un spray, un suport pentru telefon, tot ce au nevoie. Că ești poliștist la frontieră, criminalist sau la stradă, la Poliția Rutieră, să le poți utiliza, dar să fie și estetic, frumos”, mai spune Ben.





Comentarii
  • Dar la realizarea de penare/etui (ri)din piele ,estetice,rezistente,pentru instrumente de scris pentru copiii,studenti ,samd, ce -ar fi sa va ganditi?
    ..Mai sunt in tara asta iameni care stiu sa scrie…de mana..

  • Ce bani sa ii iasa astuia din penare? Mai bine face afaceri cu politia unde se castiga “cascaval” bun. Mare afacerist. Ce sa zic. Stau si copii lui cu el sau e free spirit? Isi face reclama gratis poate mai prinde niste contracte

  • un fraierosan sa fim seriosi.. dupa cate lipsuri avem toti.. sa alegi sa traiesti tot in sarakie.. tre sa fi nebun la creieru capului.. ai bani, te invarti, te combini.. profita frate k o viata ai..

  • sylv de ce nu il vizitezi in cocioaba aia din panouri ? te duci si traiesti o experienta unica in natura, poate iti si croseteaza ceva direct pe piele

  • sylv de ce nu te duci matale sa il vizitezi in cocioaba aia din panouri de lemn? Poate iti face ceva adhoc direct pe piele. Iti plac astia cu aspect de free willy inteleg

  • sylv de ce nu te duci matale sa il vizitezi in cocioaba aia din panouri de lemn? Poate iti face ceva adhoc direct pe piele. Iti plac astia cu aspect de free willy inteleg

Adauga un comentariu