Actualitate

Ultima oră! Mihai Fifor şi Răzvan Cuc sunt chemaţi la DNA Timişoara

Publicat: 13 dec. 2019

Dosarul șpăgilor de la PSD Arad ia amploare. Fostul vicepremier și ministru de interne, Mihai Fifor, dar și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, vor fi audiați la DNA Timișoara în calitate de martori.

Reamintim că cei doi apăreau în Referatul procurorilor DNA în contextul în care mai mulți din cei implicați făceau adeseori referire la cei doi demnitari și la faptul că șpaga ar fi fost direcționată spre vârful partidului.

Înregistrările ambientale, la care participant a fost şi unul dintre colaboratorii anchetatorilor DNA Timişoara scot la iveală numele vicepreședintelui PSD Arad Mihai Fifor.

Acesta este pomenit de cei care discută atunci când vine vorba de schimbări din funcţii.

„Căprar Dorel a fost de părere că decizia de schimbare din funcţie provine de la senatorul Fifor Mihai, care la vremea respectivă îndeplinea funcţiile de Vicepremier şi Ministru de Interne: ,^Asta voi trebuie să gândiţi mă cum facem, că nu-mi place cum se mişcă lucrurile, în sensul că atacul nu e neapărat de la el, e susţinut de Mişu, şi atacul nu ştiu dacă e neapărat la tine, atacul e la Mişu, şi noi tot am insistat, bă bă, bă las-o!”, arătând că nu este de acord cum procedează acesta: „Ce mizerie, ce ură!” Horgea Cristian a completat în acel moment, arătând că vor urma şi alte schimbări din funcţii generate de influenţa politică a lui Fifor Mihai: ,^4cum e clar că ne va lua pe rând, ce am discutat noi ieri”, discutau colaboratorul DNA Bogdan Muntean şi deputatul Căprar.

Astfel, se arată în dosar, „Munteanu Bogdan a evidenţiat dificultăţile financiare prin care trece, reiterând ideea că au obligaţia de a remite acele sume de bani, mai ales că Dorel Căprar nu le-a pretins astfel de sume în mod frecvent: „Nu mi-e … nu mi-e uşor, dar ţi-am zis, pe de altă parte nici el… Zen nu ne-a spus în fiecare zi sau în fiecare săptămână …”.

 



loading...

Adauga un comentariu