Eveniment-Social

Ultima șansă pentru a vizita expoziția intitulată „Vasile Alecsandri – 130 de ani de eternitate”, la Muzeul „Unirii” din Iași, este săptămâna aceasta

Publicat: 11 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ultima șansă pentru a vizita expoziția intitulată Vasile Alecsandri - 130 de ani de eternitate la Muzeul Unirii din Iași este săptămâna aceasta
Muzeul "Unirii" din Iași și imagine cu scriitorul Vasile Alecsandri, poetul "Unirii", din cadrul Complexului Muzeal Național "Moldova" Iași

O ultimă șansă pentru a admira și vizita expoziția „Vasile Alecsandri – 130 de ani de eternitate”, la Muzeul „Unirii” din Iași este până duminică, 17 ianuarie 2021. Expoziția reunește obiecte, fotografii, documente originale din colecțiile instituțiilor partenere, care ilustrează aspecte ale vieții unei personalități complexe, Vasile Alecsandri (1821-1890)

Muzeul „Unirii” din Iași, instituție din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” (CMNM) Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași, Arhivele Naționale ale României – SJAN Iași și Biblioteca Centrală Universitară (BCU) „Mihai Eminescu” Iași, organizează până duminică, 17 ianuarie 2021, expoziția „Vasile Alecsandri – 130 de ani de eternitate”. Expoziția reunește obiecte, fotografii, documente originale din colecțiile instituțiilor partenere, care ilustrează aspecte ale vieții unei personalități complexe, Vasile Alecsandri (1821-1890) manifestându-se ca poet, folclorist, dramaturg, dar și în planul vieții politice, fiind cunoscut ca revoluționar, ministru sau diplomat.

Prezentarea acestui demers expozițional a avut loc pe 18 decembrie 2020

Prezentarea acestui demers expozițional a avut loc pe 18 decembrie 2020, în cadrul unui vernisaj on-line, pe pagina facebook.com/PalatulCulturiiIasi. Vizitatorii expoziției pot participa la eveniment în număr limitat, grupurile admise în muzeu în această perioadă fiind de maximum 20 de persoane. Expoziția „Vasile Alecsandri – 130 de ani de eternitate” va putea fi vizitată până pe 17 ianuarie 2021, la Muzeul „Unirii” din Iași, strada Lăpușneanu, nr. 14 (miercuri – duminică, orele 10:00 – 17:00; ora 16:30- ultimul vizitator), cu respectarea normelor sanitare impuse în această perioadă.

Unul dintre fondatorii culturii române moderne, „Bardul din Mircești” a fost recunoscut ca „poet național” încă din timpul vieții

Considerat unul dintre fondatorii culturii române moderne, „Bardul din Mircești” a fost recunoscut ca „poet național” încă din timpul vieții. Lui Alecsandri îi aparține expresia „Românul e născut poet”, de la el ne-au rămas baladele „Miorița” (1850) și „Andri Popa”, el a redactat „Petițiunea-proclamație”, principalul document al Revoluției de la 1848 din Moldova și a scris versurile cunoscutei poezii „Hora Unirii” (1856). A fost Ministrul de Externe care a notificat pe consulii străini de la Constantinopol de alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn (5 ianuarie 1859). De asemenea, Vasile Alecsandri a pus bazele Teatrului Național (1840) din Iași, care îi poartă astăzi numele.

În teatru, este creatorul unor personaje celebre, precum nemuritoarea „cucoana Chirița”. A omagiat în versuri vitejia ostașilor români în Războiul de Independență (1877), iar recunoașterea internațională a geniului său poetic a venit prin câștigarea cupei Gintei Latine, în 1878, la concursul de la Montpellier, inițiat de Fr. Mistral. A fost un apropiat al Reginei Elisabeta (poeta Carmen Sylva) și a scris versurile pentru „Imnul Regal”, cu prilejul încoronării lui Carol I (1881).

Adauga un comentariu