News Flash:

Ultima transa de vaccin impotriva cancerului de col uterin

30 Aprilie 2009
598 Vizualizari | 0 Comentarii
Controversata campanie de vaccinare a fetitelor de clasa a patra impotriva cancerului de col uterin ajunge aproape de final in acest an scolar. De la 1 mai, elevele vor fi vaccinate cu cea de-a treia doza. Primele doua doze au fost administrate numai la 151 de eleve, din cele aproape 4.800 cat sunt in total in judetul Iasi. Potrivit reprezentantilor Compartimentului de Epidemiologie a Bolilor Transmisibile din cadrul Directiei de Sanatate Publica Iasi, nu s-a inregistrat nici o reactie adversa la elevele care s-au vaccinat pana in prezent. "Am terminat doza a doua, iar in luna mai va fi administrata si cea de-a treia doza a vaccinului impotriva cancerului de col uterin la elevele de clasa a patra. Pana in prezent nu a existat nici un caz in care vreo eleva sa manifeste o reactie alergica la vaccin", a declarat dr. Elena Duca, seful Compartimentului de Epidemiologie a Bolilor Transmisibile. Prima etapa de vaccinare a avut loc in luna decembrie a anului trecut, iar cea de-a doua in luna februarie a acestui an. Campania de vaccinare impotriva cancerului de col uterin a inceput cu o informare a parintilor. Insa, cu toate acestea, numarul parintilor care si-au dat acceptul ca fetitele lor sa fie vaccinate impotriva cancerului de col uterin a ramas destul de scazut. Nici unul dintre parintii care au refuzat vaccinarea de la inceputul campaniei nu a revenit asupra deciziei. Cancerul de col uterin este o boala cronica grava, cu o evolutie foarte severa, mai ales cand este depistata in stadii avansate. Aceasta poate fi prevenita prin vaccinare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4418 (s) | 22 queries | Mysql time :0.339638 (s)