News Flash:

Ultimatum la "Garabet Ibraileanu"

27 Noiembrie 2000
776 Vizualizari | 0 Comentarii
Astazi se va pune punct in scandalul calificativelor la Liceul "Garabet Ibraileanu". Sau cel putin aceasta este intentia conducerii Inspectoratului Scolar Judetean Iasi. Amintim ca vineri s-a format un nou Consiliu de Administratie, acesta avand doar un singur membru nou fata componenta vechiului consiliu al liceului. "Aceasta va fi ultima sedinta a consiliului in care se va discuta problema calificativelor. Indiferent care va fi decizia si indiferent de ce calificative vor primi cele doua profesoare, nu vor mai fi alte sedinte pe aceasta tema. Subiectul va fi inchis, iar decizia acestui CA va fi respectata", a spus Liviu Burlec, inspector scolar general adjunct al ISJ Iasi. Din luna septembrie si pana in prezent, la Liceul "Garabet Ibraileanu" s-au desfasurat sapte CA in care s-au discutat calificativelor acordate profesoarelor Elena Anghel (filozofie) si Elena Odeh (engleza). Acestea sunt nemultumite de calificativul primit pe anul trecut (bine), considerand ca meritau "foarte bine" pentru activitatea lor la catedra. De fiecare data, ele au contestat decizia CA de a mentine calificativul "bine", uzand de faptul ca nu au fost respectate procedurile legale in organizarea si desfasurarea CA. "Sunt unele contradictii care ne fac sa credem ca ceva nu este in regula. Fisa de autoevaluare si de evaluare a dnei Elena Anghel nu sunt corect intocmite. Aceasta a fost depunctata pentru ca ar fi pierdut un catalog. Insa, nu s-a dovedit niciodata ca ea este cea care a pierdut catalogul", a mai spus Liviu Burlec.
La evaluare, Elena Anghel a fost depunctata si pentru relatiile tensionate cu colegii. Intr-adevar, relatiile dintre profesorii de la "Ibraileanu" sunt tensionate. Iar ceea ce s-a intamplat vineri la acest liceu a evidentiat atmosfera "otravita" din cancelarie. "Un bun manager nu trebuia sa lase lucrurile sa evolueze si sa ajunga aici. Un director de liceu trebuie sa stie cum sa detensioneze relatiile dintre profesori. Daca nici astazi nu se rezolva lucrurile la Liceul xG. Ibraileanux, va trebui ca inspectoratul scolar sa ia masuri", a mai precizat Liviu Burlec.
Putin probabil ca respectivele profesoare sa primeasca calificativul "foarte bine" de la noul CA a carui componenta se poate spune ca nu este schimbata. Ciudat este ca in acordarea calificativului pentru profesoara Elena Anghel, membrii CA si ceilalti profesori din liceu au luat in considerare numai aspecte legate de comunicare interumana. Toti profesorii care i-am intrebat despre activitatea profesionala a Elenei Anghel mi-au raspuns ca nu stiu ce fel de profesor este. "Nu sunt din catedra ei. Nu ii pot aprecia activitatea profesionala".
Acesta a fost raspunsul. Calificativul se acorda in primul rand pentru activitatea la catedra. Si cum poti evalua aceasta activitate daca nu o cunosti?
Simona RELEA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1318 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020370 (s)