Local

Ultimele licitații pentru locuri de parcare din Iași pe 2020. Iată ce zone sunt vizate de șoferii din oraș

Publicat: 15 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ultimele licitații pentru locuri de parcare din Iași pe 2020. Iată ce zone sunt vizate de șoferii din oraș
Locuri de parcare din Iași închiriate în cartierul Păcurari

Primăria scoate la licitație ultimele loturi de locuri de parcare din Iași pe anul 2020. Municipalitatea va scoate la închiriat câteva locuri în mai multe cartiere din Iași, procedura urmând a avea loc între sărbătorile de iarnă. Ieșenii care vânează un loc de parcare trebuie să-și depună documentele la Direcția de Exploatare a Patrimoniului din subordinea primăriei

Primăria Iași va scoate la închiriat în data de 28 decembrie 2020 noi locuri de parcare în municipiu. Este vorba despre locuri de parcare din zone precum Tătărași, Păcurari sau cartierul Nicolina. Toate aceste proceduri vizează închirierea unor locuri de parcare administrate de autoritatea locală în cartierele respective. Licitația se va derula prin intermediul aplicației de telefonie mobilă WhatsApp. Licitațiile prin WhastApp au fost tot mai des utilizate de către ieșeni în urma restricțiilor impuse de pandemia COVID-19.

Ultimele locuri de parcare din Iași pe 2020. Licitații derulate de Primăria Iași

În data de 28 decembrie 2020, de la ora 10:00, va avea loc o licitație publică cu strigare pentru închirierea a două locuri de parcare cu numerele 4 și 5, situate în parcarea de reședință din strada Stejar, nr. 55. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile M1, L5 și T1. Data limită de depunere a dosarelor este 23 decembrie 2020, ora 13:00.
O altă procedură derulată de Primăria Iași, prin Direcția de Exploatare Patrimoniu (DEP), va avea loc tot pe 28 decembrie 2020, ora 10:30. Este vorba despre închirierea unui loc de parcare cu număul 12. Acesta este situat în parcarea de reședință din strada Prof. Ion Inculeț, nr.8, cartierul CUG. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile 676, 677 și 678. Și în acest caz, data limită de depunere a dosarelor este 23 decembrie 2020, ora 13:00.

Locuri de parcare în Păcurari și Nicolina. Proceduri derulate de DEP Iași prin WhatsApp

Municipalitatea ieșeană va scoate la închiriat, prin aplicația WhatsApp, alte locuri de parcare din oraș. În data de 28 decembrie 2020, ora 12:00, va avea loc o altă procedură simulară. Este vorba despre o licitație pentru închirierea a 8 locuri de parcare cu numerele 1, 2, 6, 7, 12, 13, 18 și 22. Toate aceste locuri sunt situate în parcarea de reședință din strada Păcurari, nr. 158. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile: 589, 591 și 592.

Data limită de depunere a dosarelor este 23 decembrie 2020, ora 13:00. DEP a încasat deja câteva sute de mii de euro de pe urma locurilor de parcare din Iași.
În aceeași zi, de la ora 11:00, DEP va organiza o altă licitație publică. Este vorba despre închirierea unui loc de parcare cu numărul 8. Acesta este situat în parcarea de reședință din Aleea Rozelor, nr. 2A, cartierul Nicolina. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile D1, X2 și B9. Data limită de depunere a dosarelor este 23 decembrie 2020, ora 13:00.

Adauga un comentariu