News Flash:

Ultimele pregatiri la echipa de baschet feminin

21 Ianuarie 2008
1002 Vizualizari | 0 Comentarii
• CS National Politehnica Iasi va disputa primul meci din campionat in anul 2008 la sfarsitul acestei saptamani • Baschetbalistele iesene vor intalni, in deplasare, formatia Unirea Dej • Fetele de la CS National au obiectiv trei victorii in primele patru meciuri din acest retur de campionat

Doar o saptamana a mai ramas pana la reluarea campionatului Diviziei A de baschet feminin. Jucatoarele de la CS National Politehnica vor debuta in campionat, in acest an, cu o deplasare la Unirea Dej, acolo unde fetele pregatite de antrenorul Gabi Mihailescu incearca sa obtina al doilea succes in deplasare din acest campionat. Dupa un cantonament fizic la Targu Neamt si dupa ce au fost eliminate fara drept de apel din prima faza a Cupei Romaniei, jucatoarele iesene au revenit acasa si au continuat pregatirea inaintea returului Diviziei A. Primul joc din campionat este programat la sfarsitul saptamanii, in deplasare la Unirea Dej.

Antrenamentele nu au decurs insa fara probleme, dupa ce baschetbalistele din Republica Moldova au fost obligate sa umble mai mult pentru prelungirea vizelor, iar Aurelia Lazar a fost nemultumita de salariul pe care il incaseaza. Intre timp, presedintele Marius Cosoi a fixat deja obiectivul echipei sale in debutul acestui an - trei victorii in primele patru partide. In afara deplasarii de la Dej, National Politehnica va mai intalni in primele patru jocuri din anul 2008 formatiile CET Govora si CSM Oradea (ambele pe teren propriu) si, in deplasare, pe Rapid CFR Marfa Bucuresti. Totusi, seful gruparii clasate pe locul 9 in ierarhia interna, la jumatatea campionatului, este constient ca ar fi fost nevoie de cateva implanturi la echipa, dar din cauza crizei financiare, antrenorul Gabi Mihailescu este nevoit sa abordeze returul campionatului cu acelasi lot de jucatoare. Cum este exclus ca in aceasta saptamana CS National sa mai poata transfera vreo jucatoare, tehnicianul iesean va conta in partea a doua a campionatului pe urmatorul lot: Camelia Barsan, Monica Bordeianu, Aurelia Lazar, Sorana Gavrilescu, Manuela Tecoanta, Doina Panait, Ala Causan, Irina Suetina, Raluca Ionescu, Ana-Maria Borcila si Alexandra Cilibiu. "Nu avem bani pentru a face transferuri de jucatoare. Dupa ce am facut pregatirea de iarna la Targu Neamt si am participat la partidele din Cupa Romaniei, am mai fi vrut sa facem unul-doua meciuri amicale. Nu am reusit si nici nu am avut posibilitatile financiare sa mai transferam vreo jucatoare. Acum, nu ne mai ramane decat sa abordam returul cu acelasi lot de jucatoare", a recunoscut presedintele Marius Cosoi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

unirea dej targu neamt cupei romaniei cet govora csm oradea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1463 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037118 (s)