News Flash:

Ultimele pregatiri pentru congresul PSD

11 Iunie 2001
821 Vizualizari | 0 Comentarii
•PDSR Iasi si PSDR Iasi si-au desemnat delegatiile care se vor deplasa la Bucuresti

Pana la fuziunea PDSR - PSDR a mai ramas o singura saptamana; pe 16 iunie, se va naste Partidul Social Democrat. Social-democratii ieseni, atat cei din filiala condusa de Ion Solcanu (PDSR), cat si cei din organizatia lui Gabriel Surdu (PSDR) si-au nominalizat delegatii care vor fi prezenti la congresul de constituire a PSD.
Pedeseristii din Iasi vor deplasa la Bucuresti o adevarata trupa de 95 de delegati. Se afla, printre acestia, deputati si senatori, dar si alesi locali, primari sau consilieri. Pentru forurile nationale de conducere ale PSD, adica pentru Consiliul National, PDSR Iasi are 24 de propuneri, pentru Colegiul National de Arbitraj - patru propuneri, iar pentru Comisia Nationala de Control Financiar - trei propuneri. Senatorul Ion Solcanu, liderul PDSR Iasi, si-a exprimat speranta ca noul Partid Social Democrat va ocupa pozitia pe care o merita pe esichierul politic romanesc.
La randul sau, presedintele PSDR Iasi, Gabriel Surdu, si-a declarat sprijinul pentru programul si statutul noului PSD. Conferinta PSDR a desemnat la randu-i pe cei care vor pleca la Bucuresti. Delegatia pesederistilor va fi formata din 13 membri de partid.
"Lucrarile Conferintei Judetene s-au desfasurat in conditii normale. S-au votat toate punctele referitoare la Congresul PSD, adica numarul delegatilor si componenta delegatiei. Nu au existat voturi impotriva, ceea ce inseamna ca toti social-democratii din Iasi se pronunta pentru marea fuziune. De fapt, noi am colaborat de fiecare data foarte bine cu organizatia PDSR Iasi, marturie stand alegerile generale din noiembrie si alegerile de acum de la Tirgu Frumos. Nu ne indoim nici o clipa ca oamenii din fruntea PDSR Iasi, care au dovedit competenta si diplomatie in repetate randuri, vor sti, impreuna cu noi, cei din PSDR Iasi, sa alcatuiasca o echipa de prestigiu la nivelul judetului nostru. Sunt sigur ca PSD Iasi va fi un exemplu demn de urmat si de celelalte organizatii din tara", a spus Gabriel Surdu.
Cat priveste zvonurile aparute in legatura cu iminenta numire in functii importante ale judetului Iasi a unor membri PSDR, Gabriel Surdu a considerat ca totul este doar zvonistica menita a pune piedici in calea unei bune intelegeri intre parti. Oricum, liderul PSDR Iasi a afirmat ca pesederistii nu asteapta functii in plus ci doar respectarea protocolului incheiat anterior. (C.O.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2331 (s) | 22 queries | Mysql time :0.094822 (s)