News Flash:

Ultimul cosar din Iasi

14 Ianuarie 2005
1500 Vizualizari | 0 Comentarii
•De aproape 34 ani, Ion Munteanu escaladeaza acoperisurile caselor din Iasi pentru iubirea sa de o viata, coseritul •In acest moment este singurul cosar care mai traieste, dintr-o formatie de 14 vechi cosari Ultimul cosar din Iasi este Ion Munteanu. Cei care il cunosc, mai ales, stiu cu se ocupa, zambesc cand aud de el, ca si cum ar apartine unei lumi trecute si uitate de mult. Dar, dupa o simpla discutie cu nea' Ion, cei care incearca sa-l cunoasca mai bine isi dau seama ca acesta este un om la fel ca toti ceilalti, cu toate ca practica o meserie potrivita secolelor trecute. De fapt, este singurul cosar care mai exista in Iasi. Statura masiva a corpului, mainile mari, butucanoase si zambetul larg si sanatos care-i incadreaza fata amintesc mai degraba de un bucatar vesel, pus tot timpul pe glume, decat de un lucrator la mare inaltime, pentru ca, a fi cosar nu inseamna numai sa cureti cosurile caselor, ci si ale scolilor si spitalelor. Dar, cu toate ca hornarii sunt amintiti mai ales in luna martie, de martisoarele de prin piete, pentru ca ar tine noroc celor care-i intalnesc, nimeni nu se gandeste cum isi face un cosar noroc in viata. Cosar de la 20 de ani Ion Munteanu are 54 de ani si de 34 de ani nu face altceva decat sa escaladeze cosurile caselor pentru a le curata. S-a nascut intr-o familie de muncitori, tatal sau fiind muncitor in constructii, iar mama lucra cu ziua. Asa ca nu a avut pe nimeni care sa-l initieze de mic in tainele coseritului. Dupa ce a terminat 8 clase a lucrat pe unde a putut, la inceput ca muncitor pe santier, iar mai apoi cantaragiu intr-o fabrica de mase plastice din Iasi. Meseriile nu l-au incantat, asa ca in momentul in care a fost chemat pentru a-si satisface stagiul militar, a plecat bucuros. A fost incartiruit la o unitate militara din Banat, unde nu se ocupa decat de paza depozitelor de armament. Acolo, i-a venit prima oara ideea ca ar putea sa invete meseria de cosar. "In zona in care era unitatea erau multe case, chiar cu cate trei cosuri fiecare, dar putini cosari care sa le curete. Pe atunci nu stiam o boaba de coserit, dar m-am gandit ca n-ar fi rau ca atunci cand ma voi intoarce la Iasi sa intalnesc pe careva care sa-mi spuna mai mult despre meseria asta", isi aminteste Ion Munteanu. Asa ca, dupa ce a terminat armata, nea' Ion s-a intors cu gandul hotarat sa se initieze in tainele coseritului. Orasul anilor '70, datorita intensei sistematizari si a masivelor actiuni de constructii, era un oras in care coseritul ajunsese o meserie in declin, multi dintre cosari fiind prea batrani si dezinteresati in a avea ucenici. S-a dus si el de la unul, la altul si, intr-un an, a "furat" atata meserie cat sa poata fi angajat la Intreprinderea de Gospodarire Comunala si Locativa, actuala SC Citadin SA, intr-o echipa formata din 12 cosari si o coserita. O munca la inaltime Nea' Ion isi aminteste de vremurile bune cand batea in lung si-n lat cu colegii sai acoperisurile caselor din Iasi, nu ca acum de unul singur. "Erau vremuri cand inca se gaseau destule case cu hornuri cu care sa-ti indeplinesti planul impus de intreprindere, nu ca acum, cu moda aceasta a centralelor de apartament. Din cei 14 cosari care erau, nu am ramas decat eu. Toti au murit pentru ca, pe langa funinginea care le-a macinat plamanii, trageau cam mult la pahar, si mai si fumau, iar cosarita ii intrecea pe toti, la capitolul acesta", mai precizeaza cosarul. Asa ca, Ion Munteanu si-a dat seama ca munca de hornar nu admite excesele, ca trebuie sa ai in primul rand mintea limpede ca sa te cateri pe acoperisuri. In ceea ce priveste meseria, aceasta este o rutina de acum. Dupa ce este anuntat de la serviciu despre locatia persoanei care a facut comanda, nea' Ion isi ia franghia, bila, peria de sarma si polonicul si porneste la drum. Ajuns la destinatie experienta acumulata in ani de zile isi spune cuvantul: ori soba e batrana si trebuie curatata, ori cosul e infundat si atunci trebuie sa-i faci o "bilare". Desi pentru ca un cos sa fie rapid curatat este nevoie de doi oameni, cosarul face doua munci deodata. Dupa ce ajunge pe acoperis, nea' Ion leaga bila de franghie si o introduce in cos pentru a-si da seama daca hornul nu are pe coloana moloz, ori caramizi surpate. Daca nu, atunci loveste usor peretii hornului pentru ca funinginea sa cada incet in rezerva cosului. De aici o ia cu un polonic, s-au chiar cu mainile goale. Dupa aceea curata cu peria de sarma podul sobei si o mai lipeste pe ici pe colo cu lut, unde este crapata. Munca asta o face de aproape 34 de ani si in toti acesti ani, Ion Munteanu nu a cazut nici o data de pe acoperisul vreunei case. In rest, in sezonul slab, ianuarie - martie, Nea' Ion isi ia un concediu binemeritat, in care sta in mare parte cu sotia si cei trei copii ai sai. Atunci sta cu caldura in suflet, nu cu funinginea. Ovidiu MUNTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1364 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015192 (s)