News Flash:

Ultimul Craciun extracomunitar

23 Decembrie 2006
725 Vizualizari | 0 Comentarii
Titus Ceia
Raportul Tismaneanu a venit ca un dar de Craciun. Pentru unii. Pe altii i-a adus literalmente cu spume -de turbare- la gura. Asta pentru ca nu toti oamenii sunt la fel.
Sigur, una e sa discuti despre raportul Tismaneanu cu Vadim, alta e sa stai cu nea Petrica taximetristul - cu care ai facut o cursa de 7 lei la miezul noptii - si sa dezbati pe-ndelete tot ce e mai important local, national si international.
Pentru ca nea Petrica are argumente. Nea Petrica nu vine sa te ia de piept si sa te arunce de la balcon, nu racneste din toti bojocii ca tu minti si doar el are dreptate, nu te calca pe varful pantofului. Nea Petrica doar suspina si-i da cu intretinerea din 84 -85, sub suta de lei, cu 3.000 salar si relatii la abator pentru cate o ciosvarta de vita sau porc, sa n-ai regrete de sarbatori. Plus vacanta, pe bilet de la sindicat, douaspe zile la Neptun ca boierii. Si acuma, ce se mai ia el Tismaneanu de comunisti, ca nu toti erau rai si puteai sa rasufli fara grija zilei de maine, toti avea ce manca si unde sta, spune nea Petrica.

Si, pentru ca stiam ca nea Petrica are el dreptate, dar de fapt n-are dreptate de loc, l-am rugat sa-mi dea voie sa-i spun o poveste adevarata. Povestea unor tarani luati de-acasa in ajunul Craciunului. Zvarliti in duba, dusi la gara, incarcati in vagoane de marfa si mars cu ei in Baragan, mama lor de chiaburi ce sugeau sangele poporului. Acum, fiind un sat de banateni asezati, s-a incarcat tot satul in dube, ca tot erau chiaburi si dusmani ai poporului, iar pentru faptele lor marsave trebuiau sa plateasca. Incepand cu pruncii si terminand cu mosnegii.
A plecat trenul spre Baragan. Taranii, cate 40 in bou-vagon, se lafaiau ca coropisnitele, in voia lor, de le clantaneau dintii in gura. Ca afara erau minus opspe grade iar in bou-vagon doar minus cinspe, ridicandu-se temperatura de la respiratie.
Cum taranul roman e rezistent, majoritatea au rezistat. Adica n-au crapat in tren, pe loc. Unii chiar s-au si intors acasa dupa moartea lui Dej. Au fost insa si cativa care n-au mai ajuns pana in Baragan. Unul din ei, i se spunea Utu si avea varsta unui strabunic, a coborat la o oprire a trenului, sa bea niste apa. Pe raspunderea lui a facut asta. Cand se chinuia sa urce inapoi in tren, unul dintre soldatii companiei de securitate care insotea transportul i-a sters un pat de arma-n cap de l-a lasat lat. Cu chiu cu vai i-a facut familia act de deces in 1966, dupa 15 ani.
I-am spus lui nea Petrica toate astea. A dat din cap. Stia ca sunt adevarate. Cu un singur lucru nu era lamurit, si l-a si spus. Adica ce-avem de castigat asa, de capul nostru, si mai ales intrand in UE de la data de intai.
Nici eu nu stiam exact ce avem de castigat. Problema era cam complicata pentru o discutie in miez de noapte cu nea Petrica. Ultimul Craciun extracomunitar batea la usa. Totusi aveam un argument.
Dupa intai, fara doar si poate, ne vom putea uita in urma. Si ne vom da seama ca ce i s-a intamplat lui Utu, ce li s-a intamplat si altora, toata atmosfera aceea de ura lasata in urma nu mai poate reveni niciodata.
Lucru mai important decat costul intretinerii, biletele de sindicat la Neptun si relatiile la abator pentru o ciosvarta de carne.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1265 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015537 (s)