News Flash:

Ultimul derby din sezonul regulat

5 Aprilie 2008
770 Vizualizari | 0 Comentarii
• Echipa de popice CFR Olimpia ACB Iasi primeste vizita formatiei Electro Targu Mures, in ultimul derby din sezonul regulat pentru sportivii ieseni

Dupa o deplasare lunga si un joc foarte greu pe pistele din Talmaciu (o localitate mica de langa Sibiu), popicarii de la CFR Olimpia ACB Iasi au de trecut un nou examen dificil. In cadrul rundei cu numarul 16 din Divizia Nationala, iesenii primesc vizita formatiei Electro Targu Mures, in ultimul derby al sezonului regulat. Astazi dimineata, de la ora 11.00, in arena CFR de la Gara Mare se infrunta liderul la zi in ierarhia interna, CFR Olimpia si ocupanta locului 4, ultima pozitie care aduce calificarea in play-off, Electro Targu Mures.

Partida dintre cele doua combatante, conduse de galonatii antrenori Ilie Baias si Ilie Hosu, fostul si respectiv actualul selectioner al loturilor de juniori si seniori ale Romaniei, are totusi o favorita certa, deoarece gruparea moldava dispune de un lot mai valoros. Pentru partida de astazi, ceferistii ieseni vor avea insa si doua absente importante, deoarece Remus Antimirescu are cateva probleme personale si nu poate veni la partida, iar Mihai Gabriel Benghiac nu este inca in forma consacrata, dupa o calatorie in Italia, unde si-a revazut mama. Mai mult decat atat, juniorul Ion Cercel este racit puternic in continuare, cu hemoragii nazale si ar putea sa nu evolueze ca titular. In aceste conditii, pentru jocul de astazi, care va fi arbitrat de ploiesteanul Cristian Visan, lotul CFR va fi compus din urmatorii lansatori: Florin Opinca, Marius Manea, Iulian Gabriel Cucu, Gyula Veres, Alin Vreavu, Costica Ciurdea, Giorge Covasala, plus juniorii Dumitru Penciuc jr si Ion Cercel. Mai fac parte din lotul largit tinerii Andrei Buzdugan, Stefan Samson, Mihai Bogdan, Alexandru Petrariu, Radu Pricop, Sorin Scutarasu, Marius Tescu. "Avem sanse sa obtinem victoria in fata muresenilor, deoarece jucam pe teren propriu si avem un lot superior valoric adversarilor. Nici nu ma gandesc la altceva decat la victorie", a declarat antrenorul gazdelor, Ilie Baias. In replica, mureseanul Ilie Hosu a anuntat ca vine la Iasi sa produca surpriza etapei. "Venim la Iasi sa facem marea surpriza a rundei, adica sa obtinem victoria in fata ceferistilor. Noi luptam pentru un loc in careul de asi si pentru o promovare la turneul final si din aceasta cauza ne agatam de orice partida de campionat", a avertizat antrenorul Ilie Hosu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

talmaciu derby arena cfr cristian visan
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1397 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012061 (s)