News Flash:

Ultimul zbor al lui Atlantis

8 Mai 2010
789 Vizualizari | 0 Comentarii
NASA a avizat favorabil lansarea către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), pe 14 mai, a navetei Atlantis - care va avea şase astronauţi la bord -, pentru ultima ei misiune în spaţiu. Această decizie a fost luată în urma unei reuniuni la care au participat responsabilii misiunilor spaţiale de la Centrul spaţial Kennedy din apropiere de Cape Canaveral, Florida. Dacă vremea o va permite şi nu vor exista alte impedimente de ordin tehnic, naveta Atlantis va fi lansată de la Centrul spaţial Kennedy vineri, 14 mai, la ora 18.20 GMT, pentru o misiune spaţială de 12 zile, care va avea scopul de a livra la bordul ISS un mic modul de cercetare rusesc, MRM-1 (Mini Research Module -1), şi un sistem de livrare a mărfurilor pentru încărcăturile nepresurizate. După această lansare (STS-132), cea de-a treia din acest an, NASA va mai avea la dispoziţie doar două misiuni înainte de retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale de tip space shuttle, ultimul zbor al unei navete americane fiind programat în noiembrie. Acesta va fi cel de-al 32-lea şi, totodată, ultim zbor al navetei Atlantis. NASA a anunţat, la sfarşitul lunii aprilie, că va amana lansarea navetei Endeavour, stabilită iniţial pentru 29 iulie, pană în luna noiembrie, deoarece doreşte să modifice modulul pentru experimente ştiinţifice Alpha Magnetic Spectrometer înainte de a-l transporta la bordul ISS.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1358 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016437 (s)