News Flash:

UMF Iasi tarata in scandalul traficului cu diplome de licenta

26 Septembrie 2000
750 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cutremur la Universitatea de Medicina •Din 1997, 40 de italieni si-au dat licenta in stomatologie la Iasi •Exista suspiciunea ca inscrierea lor la universitate s-a facut pe baza unor foi matricole falsificate •Autenticitatea documentelor nu a fost verificata

Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi este una dintre institutiile de stat implicate in scandalul diplomelor de licenta acordate strainilor. Ministerul Educatiei Nationale si Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare au declansat o ampla ancheta, in cateva institutii de invatamant superior particulare si de stat, pentru verificarea veridicitatii unor sesizari referitoare la eliberarea de acte de studii false si de vanzarea unor diplome de licenta. Universitatea de Medicina si Farmacie "GR. T. Popa" este prima institutie de invatamant de stat implicata in acest scandal. In acest caz este vorba despre 40 de tineri italieni care si-au dat examenul de licenta in stomatologie la Iasi, in conditiile in care se banuieste ca foile lor matricole ar fi false. Profesorul universitar doctor Carol Stanciu, rectorul UMF Iasi, sustine ca universitatea de medicina ieseana nu are nici o vina in ceea ce s-a intamplat. "In 1997 a sosit un ordin de la Ministerul Educatiei Nationale prin care zece absolventi ai unui centru italian de medicina urmau sa-si dea licenta in stomatologie la Iasi. MEN a dat acest ordin in urma unui memoriu inaintat de Universitatea Ecologica Bucuresti. Fiind ordin de la minister, a trebuit sa acceptam", a precizat rectorul Carol Stanciu. Ulterior, MEN a cerut ca foile matricole ale studentilor italieni, avizate favorabil de Universitatea Ecologica Bucuresti, sa fie verificate si de facultatea din Iasi la care se sustinea licenta. "Practic, era imposibil sa verificam aceste foi matricole. Unde sa sunam sau sa mergem in Italia pentru a verifica foile matricole ale respectivilor studenti? Totusi, cred ca secretariatul Facultatii de Stomatologie din cadrul UMF Iasi are o parte din vina, pentru ca nu si-a pus intrebari in legatura cu autenticitatea acestor foi matricole", a mai spus rectorul Carol Stanciu. Pe de alta parte, el considera ca partea cea mai mare din vina revine MEN si Universitatii Ecologice Bucuresti. "Ministerul este vinovat pentru ca a aprobat fara sa verifice. Iar daca toata aceasta poveste se adevereste, Universitatea Ecologica Bucuresti, filiera prin care veneau studentii, poarta cea mai mare parte din vina", a adaugat rectorul Carol Stanciu. Acesta a subliniat ca va lua masuri drastice in cazul in care toata istoria cu licentiatii italieni se confirma. "Voi propune Senatului anularea diplomelor de licenta acordate italienilor. In ceea ce priveste universitatea ieseana, nu pot spune decat ca examenele de licenta s-au desfasurat foarte corect. A fost si o comisie de la MEN care nu a sesizat nici o neregula", a incheiat Carol Stanciu. Am incercat sa obtinem si parerea profesorului universitar Vasile Burlui, decanul Facultatii de Stomatologie din cadrul UMF Iasi, dar pana la inchiderea editiei nu am reusit sa-l contactam telefonic.
Simona RELEA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3506 (s) | 22 queries | Mysql time :0.149318 (s)