Sanatate

Umflătură la testiculul drept. Cauze şi simptome ale problemelor testiculare

Publicat: 29 iul. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Umflătură la testiculul drept. Cauze şi simptome ale problemelor testiculare
Testiculul reprezintă glanda genitală masculină cu secreție dublă, și anume: endocrină și exocrină.

Dacă ți-a apărut o umflătură la testiculul drept, este necesar să mergi la medic. Poate fi vorba despre o problemă serioasă, ce necesită tratament imediat.

Testiculul reprezintă glanda genitală masculină cu secreție dublă, și anume: endocrină și exocrină. Cea endocrină este responsabilă de producerea hormonului sexual, testosteronul, iar cea exocrină se ocupă de producerea celulelor sexuale, spermatozoizii.

Testiculul este un organ pereche, localizat în scrot, de formă ovoidală, de culoare albicioasă-albăstruie și are o consistență fermă și elastică. Dimensiunile și greutatea acestuia sunt variabile în funcție de vârstă.

Umflăturile testiculelor sunt cauzate orhite, epididimite, orhiepididimite, tumori cu celule Leydig și cancer testicular.

un bărbat care își acoperă cu mânile zona intimă
Testiculul este un organ pereche, localizat în scrot, de formă ovoidală, de culoare albicioasă-albăstruie și are o consistență fermă și elastică.

Condiții comune care pot genera o umflătură la testiculul drept

Inflamațiile acute sau cronice ale testiculului sunt orhitele. Acestea determină apariția durerii scrotale, creșterea în dimensiuni a bursei scrotale, febră și frisoane. În unele cazuri, apare și hidrocelul, o acumulare de lichid la nivelul capsulei care îmbracă testiculul.

O altă cauză a umflăturii apărute la nivelul testiculului drept o reprezintă epididimitele. Condiția presupune inflamația epididimului și este caracterizată prin febră mare (39-40 de grade Celsius), frisoane, durere la nivelul scrotului și a cordoanelor, cu iradiere în regiunea lombară, edem scrotal și creșterea în volum a hemoscrotului.

Orhiepididimitele constau în asocierera inflamației testiculului cu cea a epididimului.

Tumorile cu celule Leydig au natură benignă sau malignă. Acestea sunt reprezentate de pubertate precoce, sindrom de feminizare (scăderea libidoului, ginecomastie bilaterală și impotență sexuală), oligospermie sau azoospermie, sterilitate și decelarea unei formațiuni tumorale la nivelul scrotului, prin palpare.

În ultimul rând, cancerul testicular este determinat de creșterea în volum a bursei scrotale, de durerere testiculară și inghinală, tumefierea testiculelor, orhită, ginecomastie, dureri abdominale și lombare, apariția unei formațiuni tumorale la nivel scrotal și, ulterior, a adenopatiilor inghinale.

un bărbat cu fruntea în mâini
Umflăturile testiculelor sunt cauzate orhite, epididimite, orhiepididimite, tumori cu celule Leydig și cancer testicular.

Tratament pentru umflătura testiculelor

Pentru tratarea orhhitelor, a epididimitelor și a orhiepididimitelor, medicii recomandă medicamentele antiinflamatorii (de exemplu Diclofenac, Indometacin și altele) sau antibiotice (Norfloxacin, Ciprofloxacin, Trimetoprim-Sulfametoxazol), dacă este vorba despre un agent bacterian. În cazul formelor severe de inflamație, se recurge la orhidectomie.

Dacă este prezentă o tumoare cu celule Leydig de natură benignă, singurul tratament este cel chirurgical. Acesta constă în extirparea formațiunii tumorale și de ligătura cordonului spermatic. Dacă tumoarea este malignă, tratamentul chirurgical este asociat limfadenectomiei retroperitoneale și chimioterapiei.

Tratamentul cancerului testicular constă în efectuarea unei incizii la nivel inghinal, prin intermediul căreia sunt extirpate ambele testicule și trebuie însoțit de chimioterapie și radioterapie.

Bărbaţii care prezintă factori de risc cum ar fi un testicul necoborât, au fost depistaţi anterior cu cancer testicular sau un membru al familiei a suferit de această boală, ar trebui să ia în calcul autoexaminarea şi ar trebui să discute cu un medic despre aceste riscuri.

mai multe pastile albastre
Pentru tratarea orhhitelor, a epididimitelor și a orhiepididimitelor, medicii recomandă medicamentele antiinflamatorii (de exemplu Diclofenac, Indometacin și altele) sau antibiotice (Norfloxacin, Ciprofloxacin, Trimetoprim-Sulfametoxazol), dacă este vorba despre un agent bacterian.
Adauga un comentariu