News Flash:

Un accident ieftin de 200 milioane lei

9 Iulie 2004
1175 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, magistratii de la Judecatoria Iasi l-au condamnat la doi ani de inchisoare pe Gelu Daniel Juncu, de 29 de ani, din Bacau, pentru vatamare corporala din culpa, parasirea locului accidentului fara incuviintarea Politiei, instigare la fals in declaratii si instigare la participatie improprie la fals intelectual. Totodata, judecatorii l-au obligat pe Juncu la plata a 200 milioane lei catre Mihai Bere, partea vatamata. In acelasi dosar, magistratii l-au condamnat la un an de inchisoare pe Vasile Popa, de 39 de ani, din comuna Birnova, pentru fals in declaratii, favorizarea infractorului si participatie improprie la fals intelectual. Conform anchetatorilor, la 21 septembrie 2003, Juncu a venit in vizita la socrii sai din localitatea Visani. Din ancheta a reiesit ca Juncu a consumat bauturi alcoolice. Ulterior, acesta a urcat la volan si a plecat cu un amic catre Erbiceni. In acelasi timp, ieseanul Mihai Bere mergea de la Piata Pacurari catre casa. Asa cum au aratat oamenii legii, Juncu l-a accidentat grav pe Bere, desi acesta din urma se afla pe trotuar. Ulterior, Daniel Juncu a parasit locul faptei. Dupa cum au stabilit oamenii legii, la 17 noiembrie 2003, acesta l-a convins pe Vasile Popa sa mearga la Politie si sa declare ca a avariat masina atunci cand incerca sa o parcheze, pentru a putea sa o duca la reparat. A doua zi, Popa a mers la Politie si a facut intocmai cum fusese sfatuit. Totusi, politistii au gasit un martor al accidentului, astfel ajungand la Juncu. Magistratii i-au iertat pe cei doi barbati si i-au condamnat cu suspendarea executarii pedepsei. (C.N.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1323 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018076 (s)