News Flash:

Un acuzat din dosarul prostituatei miliardare evita puscaria

6 August 2007
1151 Vizualizari | 0 Comentarii
• Dupa ce magistratii de la Judecatoria Iasi l-au pus in libertate pentru trei luni pe motive medicale, Mihai Toader, unul dintre acuzatii condamnati in dosarul prostituatei care a facut tranzactii comerciale de miliarde, cere o noua intrerupere de executare a pedepsei • O prostituata care obisnuia sa-si ofere serviciile sexuale la strada a reusit sa insele un om de afaceri cu experienta in domeniu, cu aproximativ 200 mii RON • Prostituata a cumparat cu file de cec false 37 tone de electrozi


Dupa ce magistratii de la Judecatoria Iasi l-au pus in libertate pentru trei luni pe motive medicale, Mihai Toader, unul dintre acuzatii condamnati in dosarul prostituatei care a facut tranzactii comerciale de miliarde, cere o noua intrerupere de executare a pedepsei. Magistratii au solicitat in urma cu cateva zile ca medicii sa-si spuna din nou parerea si sa decida daca barbatul in varsta de 67 de ani va mai ramane in continuare in spatele gratiilor sau va fi arestat. Trebuie mentionat ca tot acest scandal, care a dus la condamnarea lui Mihai Toader la cinci ani si jumatate de inchisoare, pentru inselaciune, si a prostituatei Marina Ursu la sase ani si jumatate pentru aceeasi infractiune, a inceput in momentul in care aceasta din urma a executat o tranzactie comerciala cu o valoare de aproximativ 2 miliarde lei (200 mii RON).

Un aspect foarte interesant al acestui dosar este acela ca persoana pagubita este condamnata intr-un alt dosar de inselaciune si, cu toate ca are o experienta destul de vasta in afaceri, s-a lasat tepuit de o simpla prostituata. "Eu am avut foarte mult de suferit de pe urma inselaciunii in care am fost parte vatamata si nu mi-am primit banii nici pana in ziua de astazi", a spus Marius Hritcu. Potrivit anchetatorilor, in luna iunie a anului 2004, Marius Hritcu, in calitate de administrator al SC Sarmisegetuza SRL Iasi, a depus o plangere impotriva Marianei Ursu, pentru ca aceasta, in calitate de administrator la SC Greuceanu SRL Iasi, a emis file cec in valoare de aproape 2 miliarde lei (200 mii RON), fara a exista cont disponibil in banca. Procurorii au declansat astfel o ancheta de toata frumusetea care a dus la descoperirea unor amanunte cel putin inedite. Mai concret, Mariana Ursu, cea care obisnuia sa-si ofere serviciile sexuale unor clienti in schimbul unor sume de bani, a devenit administratorul SC Greuceanu SRL, achizitionand partile sociale de la o oarecare Catinca Raicu. In declaratia sa, Ursu Mariana sustine ca a fost pusa sa achizitioneze aceasta societate de catre un anume Remus. In rechizitoriu apare ca, de fapt, aceasta a fost ajutata de catre Mihai Toader si Luca Dumitru sa cumpere aceasta societate. Mai mult, se precizeaza in actul de inculpare ca prostituata a locuit doua-trei saptamani la domiciliul lui Mihai Toader. "Este greu de crezut ca Mariana Ursu ar fi stiut sa se comporte ca un adevarat administrator de firma, in conditiile in care aceasta era cunoscuta ca practicand prostitutia, lucru pe care l-a si recunoscut", precizeaza anchetatorii. Imbracata si aranjata dupa ultima moda, prostituata a reusit sa cumpere de la Marius Hritcu 37 tone de electrozi cu file cec false.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4081 (s) | 22 queries | Mysql time :0.283008 (s)