National

Un adolescent român de 16 ani, înjunghiat mortal în Marea Britanie. Mama lui Ionuţ Elvis: „Londra nu este un loc pentru a creşte copii”

Publicat: 06 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un adolescent român de 16 ani înjunghiat mortal în Marea Britanie. Mama lui Ionuţ Elvis Londra nu este un loc pentru a creşte copii
Incidentul nefericit a avut loc pe data de 30 decembrie 2021, la Hillingdon, în nord vestul capitalei britanice. Ionuț Elvis a fost înjunghiat mortal

Tragedie în Marea Britanie. Mihaela Tancu, o româncă stabilită în Anglia, a decis să se întoarcă în ţara natala după ce fiul său de 16 ani a fost înjunghiat mortal în Londra, săptămâna trecută. Cu lacrimi în ochi, aceasta susţine că trăieşte o adevărată dramă, iar fiul ei Ionuţ Elvis nu trebuia să moară.

Incidentul nefericit a avut loc pe data de 30 decembrie 2021, la Hillingdon, în nord vestul capitalei britanice, potrivit The Sun. Toţi britanicii au rămas profund marcaţi de evenimentul tragic. Mihaela Tăcu susţine că Londra este prea periculoasă şi doreşte să se întoarcă în România.

Agresorul lui Ionuţ, un băiat de 16 ani, care nu poate fi numit din motive legale, urma să se prezinte pe 5 ianuarie la Tribunalul pentru Tineret Ealing şi este acuzat de crimă.

Declaraţiile sfâşietoare ale mamei românce care şi-a pierdut fiul în Londra

De precizat faptul că românul a fost al 30-lea adolescent ucis în Londra în anul 2021. E cel mai sângeros an din această privinţă, după anii celui de al Doilea Război Mondial, mai notează sursa citată.

Cu ochii în lacrimi, Mihaela Tăcu, mama lui Ionuţ Elvis, a povestit că şi-a adus băiatul în Londra încă de când acesta avea şapte ani.

„Era un băiat drăguţ. Nu era deloc agresiv. Nu venise niciodată acasă bătut şi nu i s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Apoi, brusc, a fost ucis.L-am adus aici când avea şapte ani pentru a-i oferi un viitor mai bun – acum se va întoarce în România într-un sicriu”, s-a plâns femeia.

„Dacă ar fi fost un copil agresiv, sau într-o bandă sau aşa ceva, poate nu am fi atât de devastaţi. Simt că vreau să fug din această ţară şi să mă întorc în România cu copilul care mi-a mai rămas. Am vrut să ne mutăm din Londra înainte de a muri pentru că nu este un oraş sigur. Nu este un loc pentru a creşte copii. Nu mă voi întoarce aici şi îi voi încuraja pe cei cu copii să se gândească mai bine dacă vor să se mute aici”, a adăugat ea.

Ionuţ fusese diagnosticat cu ADHD. Acum, mama va trebui să-i explice fratelui mai mic al lui Ionuţ ce s-a întâmplat.

„Bineînţeles că fratele lui nu înţelege de ce nu este cu noi, ceea ce ne sfâşie inima. A continuat să ne întrebe când se va întoarce Elvis acasă. Nu am crezut niciodată că ni se va întâmpla aşa ceva. Avem locuri de muncă şi casa noastră, nu suntem o familie dezorganizată, e foarte greu de înţeles de ce s-a întâmplat asta. Ionuţ s-a luptat să-şi facă prieteni la şcoală şi s-a chinuit să-şi facă prieteni încă de când era copil. Avea nevoie de ajutor şi nimeni nu l-a ajutat” a mai afirmat mama victimei.

Fonduri strânse pentru a repatria trupul neînsufleţit al lui Ionuţ

Pagina de Facebook GoFundMe, creată pentru a strânge fonduri pentru a duce trupul lui Ionuţ în România, a strâns peste 8.000 de lire sterline.

„Familia este devastată şi nu sunt suficiente cuvinte pentru a-i mângâia, când cei mai mulţi dintre noi ne pregăteam să sărbătorim un An Nou, lumea lor s-a destrămat odată cu moartea fiului lor. Familia doreşte ca trupul lui Elvis să fie repatriat şi îngropat în ţara sa natală, România. Celui mic îi lipseşte foarte mult Elvis şi întreabă mereu de el. Cum naiba îi poţi explica unui copil mic că fratele lui mai mare a fost ucis şi că nu îl va mai vedea niciodată?”, a scris Claudia Martonfi, cea care a înființat pagina GoFundMe.

Statistică arată că anul recent încheiat a fost cel mai sângeros pentru adolescenţii din Londra. În total, în 2021 au fost ucişi nu mai puţin de 30 de adolescenţi. Este vorba despre un record de nedorit. Doar în anii războiului au existat mai multe victime în rândul copiilor. Paradoxal este că deşi cifrele oficiale ar indica faptul că pe timpul restricţiilor au fost mai puţine acte de violenţă în stradă, în realitate numărul crimelor a crescut, mai precizează sursa citată.

 

Adauga un comentariu