News Flash:

Un Adriean Videanu reciclat va intra in coliziune cu o Elena Udrea omnipotenta

3 Septembrie 2010
660 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorin Rosca Stanescu 30
Presedintele Traian Basescu a fost din nou jucator. Pe deplin. El a stabilit ca trebuie facuta o remaniere, el a stabilit cand se va face si cum. Lista celor scosi pe linie moarta a intocmit-o cu mana sa si, tot cu mana sa, au fost ridicati, in Executiv, si noii ministri. De aceea, ei au fost validati instantaneu. Fara niciun fel de ezitari. In concluzie, seful statului isi asuma, in mod total, raspunderea si pentru Guvernul Boc 5. Parasit de Adriean Videanu, care merita sa faca obiectul acestei analize. Pentru ca, spre deosebire de ceilalti, el este reciclat in altceva. Iar acest altceva risca sa intre in coliziune cu un alt produs, purtand marca Basescu. Si anume, Elena Udrea.

Au plecat cateva nume grele din PD-L, cele mai proeminente fiind Berceanu si Videanu. In paranteza fie spus, pe teava era si Blaga, care, insa, a stiut sa maraie la timp si cu suficienta forta pentru ca rocada cu el sa aiba loc nu acum, ci altadata, si sa se transforme, eventual, in executie. Atunci cand si daca va sosi pentru Traian Basescu momentul rafuielii. Demnitarii trimisi acasa, in scopul cosmetizarii Guvernului, sunt pur si simplu mauri, care dupa ce si-au facut datoria pot fi omorati. Mai interesanta este situatia unui Berceanu, politician extrem de experimentat, cu state vechi in partid si caruia Traian Basescu ii datoreaza mult, si a lui Adriean Videnu, care are un curriculum asemanator. Despre viitorul lui Berceanu nu avem, insa, suficiente elemente, astfel incat o dezbatere pe aceasta tema va putea fi facuta mai tarziu. Intr-o a doua paranteza, nu-mi pot reprima tentatia de a reaminti faptul ca cei doi sunt fix aceiasi demnitari politici, care au facut obiectul si subiectul de acum celebrei inregistrari de la Snagov, cu presedintele ANI. Caruia ii ceream sa prezinte opiniei publice starea conturilor acestora din strainatate. Le-o fi descoperit si Basescu intre timp?

Videanu, in mod cert, este dat la reciclat. La partid. Daca nu minte, din nou, atunci va conduce practic PD-L din functia de prim-vicepresedinte, in conditiile in care presedintele Boc va fi ocupat, in continuare, cu reaua guvernare. Daca asa stau lucrurile, atunci Videanu, dupa ce a gestionat catastrofal Capitala si, apoi, Ministerul Economiei, va gestiona, la fel de catastrofal, si partidul. Ceea ce, din punctul meu de vedere, este absolut indiferent.

Dar care este punctul de vedere al Elenei Udrea, care s-a manifestat, pana in prezent, drept principalul inamic intern al lui Videanu? Ea a dobandit in partid o putere din ce in ce mai mare. Care creste exponential prin faptul ca, pe de o parte, de curand, ea a pus mana si pe conducerea celei mai mari organizatii a Capitalei si, de mai multa vreme, butoneaza fondurile europene, pe care le-a dirijat, le dirijeaza si le va dirija nu numai pe interese de partid, ci, mai mult, chiar pe interese de clientela politica la nivel national. In timp ce Videanu va incerca sa dirijeze partidul din telefon prin cuvinte, care de multe ori nu vor fi decat simple vorbe goale, Elena Udrea o va face prin conturi bancare, utilizand, ca argument, banul UE. Cine va fi mai convingator? Cine va avea puterea reala in partid? Care din cei doi va fi, pana la urma, mazilit?
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3780 (s) | 24 queries | Mysql time :0.252651 (s)

loading...