Spre totala sa surprindere, un bărbat care a întârziat câteva ore la propria nuntă a avut ”plăcerea” să constate că, în acest timp, femeia cu care urma să-și petreacă restul zilelor își găsise deja un alt partener de viață, un tânăr din vecini, cu care s-a și căsătorit peste câteva ore.
Potrivit Times of India, bărbatul părăsit a reclamat la poliție familia miresei spunând că a fost nevoit să întârzie la nuntă din cauza faptului că a fost sechestrat și i-au fost luate toate obiectele personale de valoare pe care le avea asupra lui, lucru care s-a întâmplat și cu alte persoane din anturajul său.
Potrivit presei locale, cei doi tineri avuseseră o primă ceremonie de nuntă în urmă cu câteva săptămâni, una tradițională, care, însă, nu are efecte legale.
După această ceremonie, mireasa nu s-a mutat în casa familiei soțului, pentru că nu fuseseră respectați toți termenii înțelegerii prenupțiale. Se pare că întârzierea mirelui la cea de-a doua ceremonie a fost justificată tocmai de o solicitare a viitoarei mirese.
Poliția a început o anchetă pentru a stabili dacă lucrurile s-au petrecut exact așa cum a declarat mirele sau dacă acesta doar dorește să se răzbune pentru că a fost părăsit.