Local

Un bărbat care şi-a tăiat degetul a fost transferat la Iaşi tocmai fără el! Medicii din Roman au uitat degetul în frigiderul spitalului – UPDATE

Publicat: 07 apr. 2021
Sâmbătă, 4 aprilie 2021, un bărbat a ajuns de urgenţă la spitalul din Roman, după un accident de muncă. Pacientul şi-a tăiat un deget şi a ajuns cu el în mână la unitatea medicală pentru a i-l coase la loc

Sâmbătă, 4 aprilie 2021, un bărbat a ajuns de urgenţă la spitalul din Roman, după un accident de muncă. Pacientul şi-a tăiat un deget şi a ajuns cu el în mână la unitatea medicală pentru a i-l coase la loc.

Echipajul medical de la Spitalul din Roman l-a transferat de urgenţă la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi. Însă, se pare că echipajul medical l-ar fi transportat pe pacient fără deget, chemând o altă ambulanță.

UPDATE: „Pacientul a fost adus de la Compartimentul de Primiri Urgențe Roman de către ambulanța Neamț în urgență la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași și a fost internat în Clinica de Chirurgie Plastică a unității medicale. Prezenta un traumatism complex de mână produs printr-un circular, pacientul a venit în ambulanță și cu segmentul respectiv degetul 1 care a fost amputat, dar în cursul evaluării din clinica s-a constatat că acest segment era devitalizat, prezenta leziuni incompatibile cu activitatea de replantare. Astfel încât, deși am aflat de la ambulanță, inițial fiind două care au transportat una pacientul, ua segmentul de deget, la momentul ajungerii se aflau în aceeași ambulanță iar evaluarea nu a permis replantarea. A existat de asemenea amputația de deget 2 și leziuni care au necesitat chirurgie plastică și reparatorie la nivelul metacarpului, la nivelul degetelor trei, patru și cinci care au fost refăcute integral. Astfel acum pacientul are cele trei degete la nivelul mâinii, este în continuare internat și va mai avea nevoie de o evaluare din partea chirurgului plastician, iar pe viitor este candidatul la un transplant de deget în opinia specialiștilor de chirurgie plastică.

Știm de la colegii de la Roman şi de la pacient că a existat o preluare separată de către două ambulanțe a pacientului și a degetului. Cele două ambulanțe s-au întâlnit undeva în drumul de la Roman spre Iași”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu.

Un bărbat, transferat la Iaşi fără degetul tăiat ce urma să fie cusut

În urma unui accident de muncă, bărbatul în vârstă de 54 de ani, şi-a tăiat inelarul. Acesta a fost transferat de la Roman la Iaşi la secţia de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi. Asistenta a preluat pacientul însă a uitat degetul într-un recipient cu gheaţă. După 40 de minute a sosit o altă ambulanţă cu degetul bărbatului.

Într-un final bărbatul a fost operat, însă a rămân din nefericire fără un deget.

Ce susţin medicii ieşeni

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, menţionează că pacientul a sosit la spital cu degetul tăiat, însă din nefericire acesta nu mai putea fi transplatat din cauză că era devitalizat. Pacientul a suferit un traumatism de mână şi a fost operat la alte două degete după ce s-a tăiat cu circularul. A fost înscris pe lista de transplant de deget.

„Pacientul venit de la Roman sâmbătă cu traumatism de mână este internat la chirurgie plastică și operat de sâmbătă. Degetul 1 a ajuns odată cu pacientul. Se pare că ambulanţa a așteptat pe drum. Degetul 1 – police era oricum devitalizat imposibil de transplantat. Traumatismul era complex prin circular. A fost operat degetul 3 şi 5 și rezolvate fracturile metacarpului. Are acum degetele 3, 4, 5 și este candidat pe viitor la transplant de deget de la spital”, a menționat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.





Adauga un comentariu