Local

Un bâtrân a fost abandonat în UPU SMURD din Iași pe perioada sărbătorilor de iarnă! Niciunul dintre cei trei copii nu a dorit să îl ia în grijă

Publicat: 29 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un bâtrân a fost abandonat în UPU SMURD din Iași pe perioada sărbătorilor de iarnă Niciunul dintre cei trei copii nu a dorit să îl ia în grijă
Ieșeanul Alexandru Șalariu, pe patul de la UPU SMURD

Alexandru Șalariu, un ieșean de 83 de ani, a petrecut sărbătorile de iarnă în Unitatea de Primiri Urgențe. Niciunul dintre copii nu a vrut să îl ia în grijă. Medicii de la UPU SMURD din Iași și asistenții sociali se străduiesc de aproape o săptămână să găsească o soluție pentru bătrân

În fiecare zi, la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași ajung două-trei cazuri sociale care emoționează medicii până la lacrimi. Deși sunt frecvente, multe reușesc să îi surprindă chiar și pe asistenții sociali care lucrează de zeci de ani în spital. Așa s-a întâmplat și cu ieșeanul Alexandru Șalariu, care a fost abandonat de familie înainte de sărbători. A fost preluat de o ambulanță pe 23 decembrie 2020 și de atunci așteaptă pe patul din UPU SMURD ca unul dintre copii să îl ia acasă.

În vârstă de 83 de ani, bătrânul are multe probleme de sănătate și reușește cu greu să se alimenteze. Abandonat de copii și cu soția care suferă de demență, a apelat la cumnata lui în care a avut o încredere oarbă. Dintr-o pensie de 900 de lei, acesta i-a oferit suma de 500 de lei cu rugămintea ca femeia să îl îngrijească pe el și pe soție. Înainte de Crăciun însă, cumnata bătrânului a sunat la urgențe și după aceea nu a mai întrebat de el. În tot acest timp, asistenții sociali încearcă să găsească o soluție pentru ca ieșeanul să nu petreacă și următoarea perioadă în spital.

Doi soți bâtrâni din Iași au rămas la mila sorții

Alexandru Șalariu și soția lui locuiesc împreună cu o rudă într-o casă din zona Păcurari. De mai bine de un an, aceștia se bazează pe ajutorul cumnatei cu care locuiesc de ceva timp. Din pensia de 900 de lei, bâtrânul plătește chiria, facturile, dar și pe ruda care ar trebui să îi îngrijească. Acum că au ajuns neputincioși, atât cumnata, cât și cei patru copii le-au întors spatele. De aproape șapte zile, bâtrânul așteaptă ca fiica lui să îl ia din spital.

„Stau într-o casă din zona Păcurari, cu soția care e bolnavă și cu o cumnată. I-am dat 500 de lei din pensie să aibă grijă de noi. Eu iau pensia și plătesc chiria și facturile. Am o gaură în stomac și nu pot să mănânc, soția suferă de demență. Singura care stă cu noi e cumnata mea, are 60 de ani și am spus că nu am la cine să apelez, trebuie să am încredere în ea. M-a mințit că mă așteaptă fata mea aici la spital, așa a promis, au trecut atâtea zile și nu a venit. A sunat la ambulanță și de atunci nu a venit nimeni după mine. Nu am pe nimeni care să aibă grijă de noi”, povestește Alexandru Șalariu.

Copiii le-au întors spatele după ce au primit ultimii bani de la părinți

La vârsta de 83 de ani și slăbit de bolile care nu îi permit să se alimenteze ușor, Alexandru Șalariu a dat dovadă de luciditate. Încet, a povestit că a fost căsătorit de trei ori, având în total șase copii. În urmă cu un an, a vândut apartamentul și s-au mutat în chirie într-o casă, iar toți banii din vânzare i-au oferit copiilor. Deși s-a așteptat ca ei să le fie alături, a rămas cu lacrimi în ochi atunci când a văzut că lunile trec și niciunul dintre copii nu le mai trece pragul. După ce și-a ajutat copii cu tot ce a mai avut, aceștia nu l-au mai căutat, deși stiau că este bolnav.

„Am vândut apartamentul și le-am dat banii lor, să le fie bine. I-am ajutat cu tot ce am putut. De un an de zile nu mai știu nimic de ei. Am avut cinci copii din prima căsătorie și un copil din a doua. De un băiat știu că s-a stabilit în Germania și două fete au decedat. După ce le-am împărțit banii obținuți de pe apartament, nu m-a mai căutat niciunul, dar până atunci mă ajutau. Nu am cum să mă îngrijesc pe mine, soția nici ea nu poate, că are probleme grave de sănătate. Nu mai știu la cine să apelez”, a mai spus ieșeanul.

Cazurile de abandon în spitalele din Iași sunt cele mai greu de soluționat

Persoanele fără adăpost care ajung la UPU SMURD sunt relativ mai ușor de gestionat atunci când se caută o soluție. Pentru cei care au familie care refuză să se ocupe de ei, situația este mult mai dificilă. În ultimele zile, s-a încercat să se găsească o soluție pentru bătrânul abandonat, dar nu s-au găsit locuri libere încă.

„Pacientul are domiciliu legal în Iași, str. Brădețului, nr. 34, în fapt locuiește în Iași, pe str. Bucovinei, nr. 23 (zona Păcurari) împreună cu soția cu demență și cu alți membri ai familiei. Familia refuză să îl primească la domiciliu, fiind trimis cu ambulanța după ce l-a consultat chirurgia de gardă cu diagnosticul de fistulă cutaneo-digestivă, neo esofagian operat, stenoză de anastoma colo-gastrică operată, casexie, anemie. Nu are card de sănătate asupra lui, a declarat că este pensionar. Are carte de identitate expirată / compromisă.

Am sunat familia de nenumărate ori, nimeni nu dorește să îl preia din spital, să îl îngrijească. Am anunțat prin adresă Direcția de Asistență Socială Iași, Poliția Municipiului Iași (telefonic și adresă), Unitățile de Asistență Medico-Socială din județul Iași (toate adresele sunt la semnat). De asemenea, am sunat la Spitalul Pașcani – Secția de Ingrijiri Paleative (vineri și luni), însă nu au locuri libere”, precizează prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD din Iași.

Adauga un comentariu