News Flash:

Un batran s-a aruncat de la etajul VI

5 Ianuarie 2000
981 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sotia sa spune ca s-a sinucis din cauza durerilor provocate de ciroza •Batranul nu dorea sa fie internat •Vecinii de bloc au fost martori la cumplitele scene ale caderii trupului in gol

Ieri dimineata, la ora 8, locatarii din blocul C3 situat pe strada Ion Creanga 85 A, au fost martorii unor scene desprinse din filmele de groaza cand un vecin de-al lor a zburat pe geam, de la etajul VI. Trupul slab al batranului Dumitru Tabiltoc a izbit pamantul din gradina laterala a blocului, turtind zapada cu un zgomot sec.

Vecinii au vazut ca, sub trupul care mai zvacnea scurt, se latea o balta de sange si s-au gandit sa anunte Ambulanta, in speranta ca se mai poate face ceva pentru nefericit. La cateva secunde dupa ce corpul a izbit solul, sotia sinucigasului a aparut la fereastra si a inceput sa strige si ea dupa ajutor. Imediat, in fata blocului a aparut un echipaj al Ambulantei dar cadrele sanitare nu au mai avut ce face.

Singurul ajutor l-au acordat sotiei sinucigasului, careia i-au administrat calmante. Mai tarziu, trupul neinsufletit al lui Dumitru Tabiltoc a fost ridicat de masina morgii, iar grupul de curiosi s-a destramat incet. A fost sesizata si Politia iar din primele cercetari a rezultat cu certitudine ca Dumitru Tabiltoc (67 de ani) s-a sinucis.

Din discutiile purtate cu sotia si cu vecinii a rezultat ca sinucigasul, fost mare bautor la viata lui, se imbolnavise cu ceva vreme in urma. "Era bolnav de ciroza, probabil, si nu vroia cu nici un pret sa mearga la doctor. Nu a fost internat niciodata in viata lui si nu avea incredere in doctori. In ultima saptamana n-a mancat nimic iar durerile erau din ce in ce mai groaznice", ne-a spus Alexandrina Tabiltoc, sotia sinucigasului.

Ea ne-a povestit ca ieri dimineata se afla la baie cand s-a petrecut tragedia. "M-am intors in camera si, cand am vazut ca nu este, am iesit in balcon. M-am aplecat si l-am vazut intins pe jos iar lumea se strangea in jurul lui. A sarit peste geam in pijama si intr-un tricou", ne-a povestit, vizibil socata, Alexandrina Tabiltoc.

Dumitru Tabiltoc avea doi copii. Era casatorit cu Alexandrina de sase ani, fiind divortat de prima sotie. Politistii cerceteaza in continuare cazul sinuciderii din blocul C3 de pe strada Ion Creanga.

dumitru tabiltoc s-a sinucis alexandrina tabiltoc
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1374 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019252 (s)

loading...