Eveniment-Social

Un conac istoric cu două lacuri și o podgorie va deveni un punct de atracție, precum celebrele castele din Franța. Investiția aparține Universității Cuza – GALERIE FOTO, EXCLUSIV

Publicat: 11 mai 2022
Imagini de la Stațiunea de Cercetare Științifică și Practică Studențească „Vasile Băcăuanu”, din localitatea Ștefănești, județul Botoșani
Detalii spectaculoase, în premieră, de la un proiect unic și spectaculos, derulat într-un loc aflat la zeci de kilometri de orașul Iași! Totul implică reabilitarea unui conac istoric, amenajarea a două lacuri, o livadă și o podgorie spectaculoasă. Inclusiv în această perioadă au continuat lucrările. Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader, a demarat etapa de obținere a autorizațiilor necesare în acest sens

Un mare proprietar din Iași derulează o investitiție superbă! Astfel, la zeci de kilometri de oraș este dezvoltat un domeniu, de peste trei hectare, ce cuprinde reabilitarea unui conac istoric, finalizarea plantării a 2,5 hectare cu viță-de-vie și dezvoltarea a două lacuri. Asta în Stațiunea de Cercetare Științifică și Practică Studențească „Vasile Băcăuanu”, din localitatea Ștefănești, județul Botoșani a Universității „Cuza”

Un mare proprietar din Iași continuă dezvoltarea unui proiect spectaculos, la zeci de kilometri de oraș. Investiția implică reabilitarea unui conac istoric, două lacuri, o livadă și o podgorie de aproximativ 2,5 hectare. Inclusiv în această perioadă au continuat lucrările. Aici, sunt alocate câteva sute de mii de euro. Deja, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader, a prezentat schițele proiectului de reabilitare a conacului și a anunțat finalizarea plantării a 2,5 hectare cu viță-de-vie și a dezvoltării a două lacuri.

Asta în Stațiunea de Cercetare Științifică și Practică Studențească „Vasile Băcăuanu”, din localitatea Ștefănești, județul Botoșani.

Conac istoric cu două lacuri și o podgorie, investiție a Universității „Cuza”

Sute de mii de euro vor fi investite la Stațiunea de Cercetare Științifică și Practică Studențească „Vasile Băcăuanu”.

„La conacul din Ștefănești – Botoșani –, proprietatea noastră, până la finalul lui 2022 vom finaliza totul. Deja am plantat vița-de-vie iar, acum, în primăvara lui 2022, am montat și spalierii). Deja am pus la punct lucrările la cele două lacuri, iar, de anul trecut am demarat și proiectul de reabilitare la conac. Livada este și ea pusă la punct. Va fi un punct de atracție aparte, după modelul celor din Franța”, preciza Rectorul prof. univ. dr. Tudorel Toader.

Astfel, sute de mii de euro vor fi folosite pentru a se reface conacul istoric (aici, fondurile vor fi cele proprii ale UAIC sau de la bugetul de stat), pentru amenajarea livezii și a unei mici podgorii, respectiv a celor două lacuri. Acestea vor avea o utilitate specială, într-o zonă naturală superbă.

Amplasat într-o zonă naturală, este un imobil de patrimoniu cu o arhitectură aparte

Cu toate că este amplasat într-o zonă naturală, este un imobil de patrimoniu și având o arhitectură aparte, acesta a fost dat uitării după 1989. În doar doi ani și jumătate, actualul șef al instituției care deține totul a schimbat radical întreaga stare de fapt. Concret, un conac vânat de mulți oameni cu bani va fi reabilitat și restaurat ca la carte, după ce terenul de mii de metri pătrați din jurul acestuia a fost igienizat. Anul trecut a demarat și plantarea pomilor fructiferi pentru realizarea unei livezi.

„După finalizarea a tot ceea ce am gândit pentru Stațiunea noastră de la Ștefănești, aici va fi un loc superb, asemănător cu ceea ce putem vedea în Franța. Va fi un areal unde îi putem invita pe oaspeții din țară și din străinătate, vom face cercetare, studenții având condiții excelente. Tot aici, în ceva ani, vom putea produce și faimosul «Vin al lui Cuza»”, a completat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității „Cuza”, din Iași.

Proiectul a implicat intabularea proprietății, s-a plantat un rând de tuia și s-au amenajat două lacuri.

„S-au plantat 500 de pomi fructiferi pentru livadă. Aici va fi o mică podgorie și vom avea «Vinul lui Cuza». Acum am finalizat procedurile de restaurare a conacului de la Ștefănești. O vom face ca la carte. Va fi ceva superb și cu respectarea arhitecturii inițiale. Destinația acestui loc va fi pentru viitorul sediu al Institutului de Cercetare Științifică. Va fi unul dintre cele mai moderne din țară și din Europa de Est”, a conchis prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul UAIC.

Așadar, un conac istoric cu două lacuri și o podgorie va deveni un punct de atracție, precum celebrele castele din Franța după o investiție ce aparține Universității „Alexandru Ioan Cuza”.




Adauga un comentariu