Magazin

Un concurent al unui reality-show a murit in timpul filmarilor

Publicat: 28 mart. 2013
1

O ancheta preliminara pentru omucidere involuntara a fost deschisa de justitia franceza cu scopul de a cerceta cauzele care au provocat moartea unui concurent din emisiunea-concurs „Koh-Lanta”, saptamana trecuta, in prima zi de filmari, in Cambodgia, informeaza AFP.

Domiciliat in orasul Villejuif din Région Parisienne, Gérald Babin, in varsta de 25 de ani, a murit pe 22 martie in urma unei crize cardiace, in prima zi de filmari pentru cel de-al 16-lea sezon al acestei emisiuni de televiziune extrem de populare, produsa si difuzata de postul TF1 pe insula Koh Rong, aflata in apropiere de orasul Sihanoukville din sudul Cambodgiei.

Trupul sau neinsufletit a ajuns joi dimineata pe aeroportul Roissy din Paris. Medicii vor efectua o autopsie vineri dimineata la Institutul de medicina legala din capitala franceza.

Ancheta a fost incredintata politiei judiciare, a precizat Parchetul din Créteil, un oras de langa Paris.

Potrivit reprezentantilor de la Adventure Line Productions (ALP), compania care produce emisiunea „Koh-Lanta” in Franta, Gérald Babin a acuzat o serie de crampe in timpul primei etape a emisiunii, dupa sosirea concurentilor in locul unde era filmata emisiunea. El a fost consultat de medicul emisiunii care i-a acordat primul ajutor, inainte de a decide evacuarea concurentului de pe acea insula.

Ulterior, barbatul a fost victima mai multor stopuri cardiace in timpul transferului spre spital, unde decesul sau a fost constatat de medici.

ALP a anuntat, joi, ca intentioneaza sa deschida un proces de defaimare contra unei persoane care a ramas anonima, a carei depozitie punea sub semnul intrebarii atitudinea producatorilor show-ului TV fata de acest deces, prezentat pe larg pe site-ul Arrêt sur Images.

Dupa aceasta tragedie, prima pentru un realityshow francez, postul TF1 a anuntat anularea sezonului din 2013 al emisiunii, iar toti candidatii au fost repatriati.

Autoritatile cambodgiene au clasat cazul, considerand ca este vorba de o moarte naturala. Gérald Babin trecuse, la fel ca toti ceilalti concurenti, printr-o vizita medicala obligatorie in timpul procesului de selectie, afirma reprezentantii postului TF1.

Combinatie de reality-show si aventura, emisiunea „Koh-Lanta” prezinta intr-un singur format strategii, tehnici de supravietuire si intreceri sportive in diverse zone paradisiace de pe Glob, in care abunda apa limpede a oceanului, plaje cu nisip fin si suprafete intinse de jungla.

Conditiile precare de „supravietuire” in care evolueaza concurentii fac parte din conceptul si succesul emisiunii: foame, lipsa igienei, diverse privatiuni.

„Koh-Lanta”, versiunea franceza a formatului britanic „Survivor„, adaptata in multe tari, este una dintre emisiunile postului TF1 cu cele mai mari audiente: precedentul sezon a realizat o cota de audienta de 29,9% si a fost urmarita in medie de 7,4 milioane de telespectatori.





Adauga un comentariu