News Flash:

Un condamnat pe viata a venit singur la Tribunal

21 Septembrie 2009
1749 Vizualizari | 3 Comentarii
• Este primul caz din ultimele doua decenii in care un detinut condamnat la detentie pe viata vine in fata judecatorilor fara sa fie insotit de agentii de paza de la penitenciar sau de la politie • Eveniment incredibil intr-o sala de la Tribunalul Iasi: un detinut condamnat la inchisoare pe viata dupa ce a stropit cu benzina un inginer si i-a dat foc a venit singur in fata instantei de judecata pentru a solicita schimbarea detentiei pe viata intr-o pedeapsa de maxim 25 ani • Conducerea penitenciarului iesean i-a aprobat lui Ioan Chifan cererea de a pleca pentru cateva zile acasa • Judecatorii s-au speriat si au respins cererea detinutului de a-i fi inlocuita inchisoarea pe viata


Eveniment incredibil intr-o sala de la Tribunalul Iasi: un detinut condamnat la inchisoare pe viata dupa ce a stropit cu benzina un inginer si i-a dat foc a venit singur in fata instantei de judecata pentru a solicita schimbarea detentiei pe viata intr-o pedeapsa de maxim 25 ani. Este primul caz din ultimele doua decenii in care un detinut condamnat la detentie pe viata vine in fata judecatorilor fara sa fie insotit de agentii de paza de la penitenciar sau de la politie. "A stat cuminte in banca si nimeni nu a stiut ce cauta acolo. Cand a fost strigat dosarul lui, toata lumea care era in sala s-a asteptat ca agentii de la penitenciar sa-l aduca pe detinutul condamnat pe viata. Numai ca acesta s-a ridicat din banca si a strigat prezent. Toata lumea a avut un soc fara sa stie ce fapta a facut. Oricum, nu cred ca te condamna nimeni pe viata pentru infractiuni marunte. E clar ca este un detinut care a savarsit fapte grave", a povestit un avocat care s-a aflat in sala de judecata. La un moment dat, cand i-a venit randul sa vorbeasca, detinutul a povestit ca a fost condamnat pe viata imediat dupa Revolutia din 1989 si ca ar vrea sa-i fie inlocuita aceasta pedeapsa cu o pedeapsa de 25 ani de inchisoare. "Dupa ce am fost arestat, eu nu am facut nimic rau in puscarie. Am incercat sa fiu un detinut care nu face probleme. Toate rapoartele de evidentiere sunt bune si vreau sa nu mai port pecetea de condamnat pe viata. Vreau ca pedeapsa sa fie inlocuita cu inchisoare de maxim 25 ani", a precizat Ioan Chifan, detinutul in cauza.

Cum a plecat din penitenciar

S-a ajuns in situatia ca un detinut condamnat pe viata sa poata iesi din penitenciar neinsotit de agentii de paza pentru ca directorul unitatii a aprobat o astfel de solicitare. Ioan Chifan a fost un detinut care s-a implicat in tot felul de activitati socio-educative si a primit o astfel de aprobare. In tara sunt foarte rare cazurile in care detinuti condamnati pe viata sunt invoiti sa plece acasa pentru o perioada de timp, inainte ca membrii comisiei de liberari conditionate sa aprobe punerea in libertate. Dupa cateva saptamani de asteptare, in urma cu cateva zile, judecatorii au motivat decizia de respingere a solicitarii facute de Chifan. Astfel, acesta va ramane in continuare condamnat pe viata. Ioan Chifan a fost condamnat definitiv pentru infractiunea de omor deosebit de grav pe data de 18 iulie 1991, fiind primul condamnat pe viata dupa Revolutie. Atunci avea 29 de ani si a fost acuzat ca impreuna cu alti doi complici a rapit un inginer de la Fabrica de Textile Raducaneni si l-a ucis in chinuri groaznice. Potrivit anchetatorilor, Chifan si locotenentii sai l-au batut pe inginerul Victor Serban, dupa care l-au stropit cu motorina si i-au dat foc. Este un scenariu rupt parca din filmele de groaza: atunci cand ardea ca o torta, inginerul inca mai era in viata si tipa dupa ajutor. Acesta a murit fara a fi auzit de nimeni. Crima a avut loc pe data de 5 ianuarie 1990. Scheletul inginerului a fost gasit in curtea SMA Bohotin dupa cateva luni de la petrecerea faptei. In urma anchetei desfasurate de oamenii legii, a fost reconstituita povestea a ceea ce s-a intamplat. Mobilul crimei pare a fi unul cat se poate de stupid: inginerul Serban a retrogradat-o din functie pe sotia lui Chifan de la postul de gestionar la cel de magazioner. Victima era seful ierarhic superior al sotiei lui Chifan. Aceasta a divortat de sotul sau inca din anul 1991, insa a continuat sa-l mai viziteze pana in anul 1995. Chiar daca si-a vazut de viata ei, femeia nu i-a indepartat pe cei doi copii de fostul sot. Chifan spera ca in urmatorii ani sa fie pus in libertate si sa-si vada de viata sa. El sustine ca i-a dat foc victimei pentru a scapa de cadavru, insa nu era viu atunci cand ardea.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

Anonim  | #81315
boacna tata , ai probleme grave de sanatate mintala ! sau te crezi petre ispirescu ? un cititor consecvent-cadru in penitenciar p.s. nu pot uita articolul cu razboiul neonazist din iasi ! mergi si te cauta tata ca n-ai o treaba cu informarea corecta a opiniei publice !
Denis  | #81316
Culmea stupizeniei si prostiei in Justitia Romana care nu observa ridicolul din codul lui mos Dongoroz... Intrebare intrebatoare? De cate ori poate fi condamnat un om pe viata in Romania ? Ca in alte state se stie deja raspunsul la aceasta banala intrebare ! Raspuns de nota 10 cu Felicitari: de fix trei ori, daca nu cumva este vreun Matusalem, ca altfel poate fi condamnat si de n-spe ori.
felix  | #81317
fantastic!!!!!!!!!!!!!, nu se poate asa ceva
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4004 (s) | 22 queries | Mysql time :0.262897 (s)