Local

Un copil a fost accidentat in timp ce traversa prin loc nepermis – FOTO, VIDEO

Publicat: 02 sept. 2012

Ieri, in jurul pranzului, aproape de iesirea din localitatea Carniceni spre Iasi s-a petrecut un accident soldat cu o victima.
Copilul preotului din localitatea Carniceni, comuna Tiganasi, a fost lovit de o masina, in timp ce se juca pe ulitele din sat. Copilul, in varsta de 6 ani, a iesit in fuga de pe o ulita laturalnica si a traversat soseaua prin loc nepermis. In acel moment a fost surprins si lovit din plin de un autoturism Skoda Octavia, cu numarul de inmatriculare B 76 MWS, care circula regulamentar spre Iasi. „Mergeam spre Iasi, cand mi-a sarit in fata copilul care a venit in fuga de pe o ulita. Nu am avut timp sa evit, am tras dreapta de volan, dar a fost totul prea brusc”, a spus Bogdan Georgescu, soferul masinii. Acesta a incercat sa evite accidentul si s-a oprit in gardul unei gospodarii. „Copilul are doar 6 ani si a iesit in fuga de pe o ulita. Masina l-a luat in plin si l-a aruncat puternic. Soferul nu avea viteza foarte mare, dar impactul a fost destul de puternic”, a spus un martor.

La fata locului s-a prezentat un echipaj SMURD, acordand asistenta medicala copilului intins pe sosea. La scurt timp au aparut doua echipaje de Politie care au demarat cercetarile. Baietelul a fost internat la Spitalul de copii Sf. Maria din Iasi unde a fost diagnosticat cu o contuzie toraco-abdominala. „Autorul accidentului in varsta de 36 de ani din Iasi, in timp ce se deplasa dinspre localitatea Tabara spre Iasi  a lovit un minor de 6 ani care a traversat prin loc nepermis in fuga si fara a se asigura. Victima a fost transportata la spital de urgenta. In urma testelor s-a dovedit ca soferul nu a consumat bauturi alcoolice, fiindu-i intocmit dosar pentru vatamare corporala din culpa”, a declarat agent de politie Anca Vijiac, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi.



loading...

Comentarii
Adauga un comentariu