National

Un copil aflat în comă, plimbat prin spitale şi refuzat de medici din cauza restricţiilor impuse de pandemia COVID-19

Publicat: 20 apr. 2021
O familie din județul Sălaj trăiește de un an de zile o dramă cumplită. Băiatul lor a ajuns în comă, după ce starea sa de sănătate s-a agravat tot mai mult pentru că medicii nu l-au putut îngriji, din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19

O familie din județul Sălaj trăiește de un an de zile o dramă cumplită. Băiatul lor a ajuns în comă, după ce starea sa de sănătate s-a agravat tot mai mult pentru că medicii nu l-au putut îngriji, din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19.

Copilul a fost pasat de la un spital la altul, a primit diagnostice diferite, iar părinții nu știu nici acum ce boală are si cum pot să îi salveze viața. În plus, recent băiatul a fost trimis acasă din centrul de îngrijiri în care se afla pe motiv că sistemul sanitar se concentrează pe cazurile de coronavirus.

Băiatul a început să se simtă rău din luna iunie a anului trecut. Prima dată medicii au spus că este vorba despre o răceală, apoi l-au pasat de la un spital la altul, fără să știe nimeni exact diagnosticul. A fost internat pe rând la spitale din trei orașe.

„S-au certat doctorii, nu au știut să îl primească. Ne-a trimis la Zalău cu salvarea și la Zalău nu le-a plăcut cum arată, cum își ține capul și au zis să îi facem un tomograf. Mi-au zis ca are o tumoare. O doamnă doctor a zis că nu poate ţine copilul aici (n.r la spital) și ai insistat la Cluj. Până la urmă la două ore la trimis la un spital din Cluj”, povesteşte mama băiatului.

La Cluj Napoca băiatul a primit alt diagnostic

„A spus ca are encefalita și în termen de trei săptămâni au mai descoperit două boli. Nu i-a mai dat nici o șansă la viață. S-au comportat foarte urât. Domnul doctor Militarul a venit i-a luat tensiunea și l-am întrebat ce părere are. Mi-a spus că acest copil este gata. Și atunci eu am zis ca mama că eu sper într-o minune și atunci mi-a râs în fața și m-a întrebat: mama știi ce vorbești?””, a spus în lacrimi mama băiatului.

„În perioada 5 iulie- 17 iulie 2020 a fost internat în Spitalul de Copii un pacient transferat din Spitalul Zalău cu neuroinfecţie, respectiv meningoencefalită acută a cărei consecințe au fost leziuni neurologice importante”, a spus Daniela Dreghiciu, purtător de cuvânt Spital de Copii Cluj-Napoca

Copil în comă plimbat prin spitale şi refuzat de medici din cauza restricţiilor COVID-19

În total acest timp părinții băiatului s-au chinuit să găsească un loc la o altă clinică. În capitală au fost refuzați pe rând din cauza restricțiilor. După mare eforturi au reușit să îl interneze în Centrul de Recuperare din Sibiu însă din martie medicii l-au trimis acasă în stare gravă.

Mama băiatului l-a îngrijit cum a putut. Ea singură i-a făcut injecții și i-a administrat diverse tratamente, însă familia nu își permite să îl ducă la o clinică privată.

Ultimul set de analize au fost făcut în iulie anul trecut. Necazul este și mai mare pentru că primarul comunei Cristolţ ar fi refuzat să le achite lunar indemnizația de handicap grav spunând că abia are bani pentru salariile angajaților din primărie.





Adauga un comentariu