News Flash:

Un copil s-a nascut cu o malformatie congenitala grava

7 Martie 2001
2719 Vizualizari | 0 Comentarii
•Peretele abdominal nu este inchis, organele interne fiind acoperite de o membrana subtire •Copilul s-a nascut prematur, cu o greutate de 1,7 kilograme •Mama nu a stiut ca este insarcinata si nu isi doreste copilul •Tatal are o malformatie cardiaca din nastere •Sansele de supravietuire ale micutului sunt reduse

O femeie in varsta de 26 de ani a nascut, acum cinci zile, un copil prematur cu o malformatie congenitala destul de rara, numita omfalocel. Mama copilului se numeste Anisoara Buhan si este din satul Ciurbesti, comuna Miroslava. La nastere, fetita, pe care medicii au numit-o Cristina, a avut 1,7 kilograme, iar sansele de supravietuire ale acestui copil sunt foarte mici, in conditiile in care are si o hemoragie meningocerebrala. Femeia a avut o nastere dificila. Copilul are grave suferinte, este incapabil sa respire singur, fiind tot timpul dependent de oxigen.
Omfalocelul (lipsa de inchidere a peretelui abdominal) este o malformatie congenitala care apare in viata embrionara, practic la trei luni, in care peretele abdominal trebuie sa fie complet dezvoltat si sa contina toate organele (ficat, intestine, splina etc). Datorita unui viciu in dezvoltarea peretelui abdominal, la un moment dat, aceasta se opreste si atunci organele nu-si mai gasesc locul in cavitatea abdominala, ele fiind invelite numai de o foita amniotica prin care se pot vedea. Functie de momentul in care dezvoltarea peretelui abdominal se opreste, acest omfalocel in jurul ombilicului va fi mai mic sau mai mare. "La acest copil avem un omfalocel foarte mare. Prima complicatie care apare este ruptura acestei membrane, ceea ce da nastere la infectii. Omfalocelul poate fi incadrat la hernii ombilicare si are doua modalitati de tratament: conservator si chirurgical. Tratamentul conservator presupune sa avem grija ca aceasta membrana amniotica sa nu se rupa, sa fie protejata cu solutii antiseptice si ea se va epiteriza cat de cat, iar dupa luni de zile se va rezolva chirurgical, incercand acoperirea acestor organe cu piele. In principiu, malformatia respectiva se poate asocia si cu altele digestive, cum ar fi: hernii hiatale, atrezii, care complica foarte mult evolutia acesteia. De asemenea, ea poate avea si boli asociate: malformatii cardiace, vasculare, dar evolutia lor este grevata de pericolul infectiei si de faptul ca in conditiile unui omfalocel gigant nu ai cu ce sa acoperi acest defect foarte mare. Exista plase speciale care pot acoperi acest defect, dar si aici infectia este foarte greu de stapanit pentru ca este o zona expusa. Aceasta malformatie putea fi diagnosticata mai repede, pentru ca sunt mijloace de investigatie in conditiile in care gravida se prezinta periodic la control. Daca mama s-ar fi prezentat la medic putea duce sarcina pana la termen si copilul se dezvolta la o alta greutate, iar sansele lui erau mult mai mari. Aceste malformatii nu sunt chiar atat de rare, fiind determinate de o sumedenie de cauze cum ar fi: infectii, factori de mediu intern si extern, stres", ne-a declarat dr. Corneliu Paiu, seful Sectiei Anestezie si Terapie Intensiva.
Anisoara Buhan nu si-a dorit acest copil si nici nu o intereseaza starea grava in care se afla el. Ea traieste impreuna cu Mihai Mihailescu (27 de ani) de aproximativ un an. Dupa declaratiile ei, Mihai are o malformatie cardiaca din nastere. Culmea, Anisoara nu a stiut ca este insarcinata pana in momentul in care a ajuns pe masa de travaliu. Desi burta ii crestea, femeia credea ca este balonata. Nu avea simptome, nu s-a prezentat la medic, nu avea ciclu. Este inadmisibil ca o femeie la 26 de ani, care are o relatie sexuala cu prietenul ei, sa nu stie ca poate ramane insarcinata. Desi are o mama si doua surori mai mari, ea nu cunoaste nici cele mai elementare lucruri despre o sarcina. "Nu am stiut ca sunt insarcinata. Eu ma balonez des si, cand am vazut ca imi creste burta, am crezut ca sunt balonata. Am facut un soc la maternitate cand mi-au spus medicii ca trebuie sa nasc. Prietenul meu a banuit ceva, dar nu l-am crezut. Nu mi-am dorit un copil, pentru ca nu-mi plac copiii. Nu mai am ciclu de doi ani, dar nu am fost la nici un medic", ne-a povestit Anisoara.
Alaturi de patul mamei se afla fetita, dar mama nu stie daca a fost macar cateva ore alaturi de ea. Mai mult, nici nu vrea sa o priveasca, ii este indiferent daca traieste sau nu.
Casandra STAVARACHE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1538 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029795 (s)