National

Un cunoscut medic a fost răpus de COVID-19! Mesajul dramatic dat de personalul spitalului în care lucra

Publicat: 16 nov. 2021

Incă un medic a murit fiind răpus de COVID-19. Este vorba despre dr. Liliana Croitoru în vârstă de 75 de ani și era cunoscută ca un adevărat profesionist. Aceasta a ocupat mai multe funcții printre care și șefia Secţiei de gastroenterologie din cadrul Spitalului Județean Suceava.

Nu este primul deces al unui medic din România în ultima perioadă. De exemplu, la Iași, prof. dr. Ileana Antohi, şefa Clinicii I Medicală din cadrul Spitalului Sf. Spiridon a decedat.

Un cunoscut medic din Suceava a decedat din cauza COVID-19

Așadar, dr. Liliana Croitoru, medic cunoscut şi respectat în Suceava a murit din cauza infectării cu COVID-19. Medicul avea 75 de ani şi a lăsat un gol adânc în sufletele celor cu care au colaborat.

„A plecat dintre noi…

Dr.Croitoru Liliana – medic primar medicină internă şi gastroenterologie, doctor în ştiinţe medicale, fost şef secţie gastroenterologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă ’’Sfântul loan cel Nou” Suceava.

Bazată pe o excelentă pregătire profesională şi-a dobândit prin examene şi concursuri toate titlurile, ajungând doctor în medicină, fiind recunoscută ca o personalitate de vază a gastroenterologiei.

A făcut parte din acea pleiadă de medici cu o ascensiune treptată, de la tânăr medic absolvent, până la medic primar cu dublă specialitate şi doctor în ştiinţe medicale.

Acest traseu a fost bazat pe prestaţii şi activităţi care au aşezat-o pe o orbită de excepţie a performanţelor profesionale.

Fire deosebit de perseverentă, şi-a fixat cu înţelepciune obiectivele, fiind capabilă de disponibilitate la efort, a urmărit realizarea lor până la atingerea deplină a scopului propus.

A avut întotdeauna excelente relaţii, atât pe plan profesional, cât şi pe plan uman, bazate pe un comportament etic ireproşabil în relaţia cu pacienţii, cu colegii, dar şi cu societatea.

Şi-a exercitat profesia şi după plecarea din spital, cu conştiinţă şi demnitate în cadrul Policlinicii Bethesda, până la ’’întâlnirea” cu acest virus nemilos. A plecat dintre noi în duminica zilei de 14 noiembrie 2021. Drum lin spre stele! întreaga comunitate medicală, prieteni, rude, pacienţi sunt profund îndureraţi de pierderea distinsei dnei doctor. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, transmite Spitalul Județean Suceava.

Mai multe decese ale unor medici în 2021 în România

Un alt caz s-a produs în Iaşi unde, pe data de 19 octombrie, prof. dr. Ileana Antohi a murit. Aceasta ar fi făcut o embolie pulmonară. Colegii de breaslă au fost surprinşi de această veste deoarece acum câţiva ani a fost diagnosticată cu cancer de sân. Medicul avea vârsta de 60 de ani. De asemenea, aceasta era cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. Pe de altă parte au fost cazuri în care mai mulți medici din România s-au sinucis. Poate cel mai cunoscut caz de acest fel a fost cel în care un medic în vârstă de doar 32 de ani s-a sinucis.

 





Comentarii
Adauga un comentariu