Un descendent al domnitorului român Alexandru Ioan Cuza a transmis un mesaj, cu ocazia celebrării Unirii Principatelor și în contextul situației volatile din punct de vedere economic și social din țara noastră.
Bogdan Gheorghe Ilie Cuza a făcut referire la protestele prelungite ale agricultorilor și transportatorilor români și a evocat reforma agrară de la 1864, realizată de guvernul Kogălniceanu în timpul domniei ilustrului său înaintaș.
„Ca mulți alții (Al. I. Cuza) nu ar înțelege cum a fost posibil să se ajungă în situația aceasta. Sunt convins că s-ar pune la dispoziție, prin jertfă şi sacrificiu, să îmbunătățească starea acestei țări şi să ne readucă la păstrarea sentimentului național şi a identității noastre naționale.
Nu ar înțelege cum de este posibil așa ceva pentru că, să nu uităm, împroprietărirea țăranilor a fost un act istoric care a pornit, până a fi realizat, de la Matei Basarab încoace.
Și este lamentabil ca noi să distrugem acest lucru din pix în câțiva ani”, a comentat Bogdan Gheorghe Ilie Cuza, miercuri, la împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Descendent al lui Al. I. Cuza: „Un nume istoric implică sacrificiu”
Sursa citată menționează că, în copilărie, Bogdan Cuza a aflat de la tatăl său că își are rădăcinile în familia celui care a fost artizanul „Micii Uniri”.
„Orice nume istoric implică un sacrificiu. De aceea, de multe ori, purtarea unui asemenea nume reprezintă mai mult o povară decât un privilegiu. Pe de altă parte, este un har de la Dumnezeu şi un privilegiu să pot purta acest nume (…) Sunt lucruri care mă leagă, documente de familie, dar majoritatea au fost donate Academiei Române, pentru că acolo trebuie să își aibă locul (…) Din primii ani ai copilăriei mele, tatăl meu, pe care l-a chemat chiar Alexandru Ioan Cuza, m-a făcut atent asupra numelui pe care îl port şi a modului prin care trebuie să mă sacrific, dacă este necesar, pentru menținerea lui cu demnitate şi onoare”, a declarat el.
Alexandru Ioan Cuza, rămas în istorie ca „Domnul Unirii” și personalitatea cea mai importantă a începutului perioadei de modernizare a României, s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad, fiind descendentul unei vechi familii de înalți dregători în administrația centrală și locală din această provincie istorică.
Bogdan Gheorghe Ilie Cuza s-a născut în anul 1955 la Sibiu și este descendent pe linie indirectă al familiei domnitorului.
Abia acum s-a trezit sa fie patriot.
Hai ca mincati rahat gramada , asta este descendentul sulii, a unui var de al doilea cumatru cu vecinul din dreapta al unchiului cumnatului varului de pe bunicasu !, Cuza nu a avut decit 2 fii cu amanta lui din care unul a murit de bolnav ce era si celalalt de prost ce era sa sinucis prin Franta dupa ce o prostituata de la bordel ia mincat toata averea prostului care tragea speranta ca o va lua de femeie si o va scoate din prostitutie ! care descendent al lui A.I. Cuza ? voi stiti ce inseamna cuvintul descendent ?