News Flash:

Un detinut de 34 de ani a scris, de cand a fost inchis, 30 de poezii

22 Aprilie 2001
1153 Vizualizari | 0 Comentarii
•Poet dupa gratii • •Cariera artistica si-a inceput-o in clasa a VII-a, primele poezii fiindu-i publicate in revista "Arici Pogonici" •El solicita sprijin pentru a-si publica versurile, eventualele castiguri urmand sa le doneze unei case de copii •In proiect are o carte in care-si povesteste propria viata si linia subtire ce desparte viata normala de infractionalitate

Numai gandul camerelor de detentie, pline cu infractori de tot soiul, da nastere la fiori reci iesenilor care trec din intamplare prin Copou, pe strada dr. Vicol. La nr. 10, un gard inalt cu sarma ghimpata deasupra si o poarta masiva, gri, te atentioneaza ca acolo locuiesc cei care, dintr-un motiv sau altul, au incalcat legea, fiind condamnati la inchisoare. Totusi, intre cei aproape 2.000 de hoti, talhari, violatori sau "gainari" mai mici, sunt si suflete sensibile, tineri care au gresit datorita anturajului, au talent si vor ca si altii sa stie asta. Unul dintre detinutii-artisti (in penitenciarul iesean sunt sculptori, pictori pe sticla etc.) este si Victor Romaniuc.

Intr-o dimineata mohorata de aprilie am sunat la poarta Penitenciarului, la ora stabilita, pentru a ne intalni cu detinutul-poet. Usa masiva si cenusie a pocnit sec in urma noastra si, conform regulamentelor, am fost legitimati, trecuti in registrul de poarta, apoi condusi in pavilionul administrativ al penitenciarului. Aici ni s-au dat date despre detinut si dupa ce am predat telefoanele celulare, am fost condusi "pe sectie". Alta poarta masiva, din nou ni se iau legitimatiile si intram in curtea interioara, unde, pe terenul de sport imprejmuit cu garduri inalte din plasa, zeci de detinuti sunt la plimbare. In sfarsit, ajungem la etajul intai al corpului nou al penitenciarului si dupa cateva minute este adus "poetul" de dupa gratii. Este un tanar nu prea inalt, cu un chip senin, putin palid, pe care, daca il vezi pe strada, nu-si poti inchipui ca este pentru a doua oara in penitenciar. "Am 34 de ani, sunt nascut in Iasi si am ajuns aici in luna iulie 2000. Am luat masina unui coleg si am facut un accident, fiind condamnat de prima instanta la trei ani inchisoare (n.r. - purtatorul de cuvant al penitenciarului ne-a spus ca Romaniuc este inchis pentru furturi din autoturisme). Am mai fost inchis in 1990 si am stat 3 ani si 10 luni", si-a inceput povestea Victor Romaniuc, strangand sub brat un dosar cu poeziile scrise de cand a fost inchis. A avut o copilarie obisnuita pentru un roman de rand si a inceput sa scrie din clasa a VI-a, cand era elev la Scoala generala nr. 19. "Am inceput sa scriu de mult, de pe timpul lui Ceausescu, cand eram in clasa a VI-a sau a VII-a. Profesoara de limba romana de la scoala m-a remarcat si astfel am reusit sa public pentru prima data in revista Arici Pogonici. In 1998 am publicat intr-o revista a Asociatiei Pro Democratia si acum public in Revista literara a penitenciarului, editata de Asociatia Studentilor Crestin Ortodocsi (ASCOR)".
Victor este convins ca nu se poate trai din asta si sustine ca este vorba de un hobby, o placere. "De meserie sunt mecanic auto si am lucrat la RATC. Aici scriu din placere dar si de plictiseala. Mai am doi frati si o sora, dar numai ea avea talent la scris. Mai scria cand era mai mica. A facut si niste cursuri de teatru dar dupa ce a luat la facultate a renuntat. Dupa cativa ani s-a casatorit si a plecat din tara, dar nu mai stiu nimic de ea. Am auzit ca unul dintre frati a fost si el inchis dar nu stiu pentru ce si nici nu m-am intalnit cu el, iar celalalt nu vine deloc pe la mine", a continuat sa-si depene povestea, tanarul.
Nici familie nu are, parintii fiind decedati de mai multi ani.

Curand va incepe sa scrie un roman

Cea mai mare dorinta a lui Victor este sa-si vada publicate macar o parte din poeziile sau cartea pe care o va scrie dupa gratii, in care a strecurat din amarul si experienta vietii de detinut. "As vrea foarte mult sa public si pe aceasta cale ii rog pe cei care pot, sa ma ajute. Stiti, este o vorba din batrani. Cine nu a sadit un pom, a crescut un copil sau a scris o carte nu se poate spune ca a trait. Eu nu am copii. Pomi am plantat unul singur si era sa-mi rup gatul in el asta-vara, asa ca m-am decis sa scriu un roman. Va fi axat pe aspecte din viata infractionala, de diferenta dintre aceasta si viata normala. Este vorba de linia subtire care le desparte, de panta pe care poti aluneca foarte usor dintr-o extrema in alta. Va fi bazata pe experienta proprie dar si cea a colegilor".
Poeziile au ca subiecte principale dragostea, natura si religia. A mai scris o parodie dupa Scrisoarea a III -a legata de mineriada si altele. "Vreau neaparat sa public poeziile mele. Nu pentru bani ci pentru satisfactia personala. In cazul in care reusesc asta si ar iesi niste bani, ii voi dona la o casa de copii".

Uitat de toti in puscarie

Pentru ca se afla a doua oara dupa gratii, Victor a incercat sa-si explice cum a gresit din nou, concluziile fiind foarte apropiate de adevar. "Pentru ca am ajuns aici, vinovat sunt in primul rand eu dar o parte din vina o are si societatea. Inainte era o disciplina de fier si daca voiai cu adevarat sa faci ceva, aveai toate sansele sa reusesti. Ti se intindea o mana de ajutor. Acum este numai haos si coruptie. Cred ca peste 60% dintre detinuti au ajuns aici datorita lacunelor in legislatie".
Dupa parerea lui, infractiunile sunt comise in primul rand din cauza anturajului, dar si a starii economice precare. "Acum, cea mai mare problema este societatea insasi, mai ales in cazul recidivei. Pentru ca daca esti recidivist, societatea, pur si simplu, te respinge. Oriunde vei incerca sa-ti cauti un loc de munca sau sa-si castigi existenta, peste tot ti se cere cazierul si in momentul cand este patat nu-ti acorda nimeni incredere. La urma urmei, nimeni nu-i obligat sa-si asume riscul. Lipsa legilor, a unei minime protectii sociale, care sa nu conste in bani ci in loc de munca, face sa ajungem din nou aici. Daca ni s-ar asigura un loc de munca alta ar fi treaba. Asa suntem efectiv aruncati in strada", crede tanarul.
Durerea si frustrarea sunt cu atat mai mari cu cat nimeni nu-l mai viziteaza. Chiar si iubita sa l-a parasit, iar fratele aflat in libertate nu-l viziteaza. "Nu stiu ce se intampla cu ea pentru ca de o perioada nu a mai luat legatura cu mine. Am fost in relatii foarte bune, am vrut chiar sa ne casatorim aici, dar totul a incetat brusc fara nici o explicatie. Este din Iasi, o cheama Maricica Gherasim si o rog din suflet sa ia legatura cu mine si sa-mi explice ce s-a intamplat, daca am gresit cu ceva".
Chiar daca romanul pe care vrea sa-l scrie nu va fi finalizat in inchisoare, este decis sa-l scrie chiar si dupa ce termina de ispasit pedeapsa, apoi vrea plece din tara, pentru ca "in Romania este foarte greu si nu am nici o sansa. Nu stiu ce sa zic. Nu pot promite ca ma fac baiat bun.
Ca sa zic ca nu mai fac prostii, e greu", a incheiat Victor Romaniuc.
Tanarul ne-a dat si o copie a poeziei scrise la scurt timp dupa ce a fost inchis.

Tresarind s-arata luna
in fereastra-mi inzabrata
timpul s-a oprit deodata
ferecandu-mi greu celula.

Ma opresc din al meu gand
si privesc o clipa afara,
cerul, sub a noptii tiara
lin se leagana in vant.

Grele amintiri ma-ncarca
apasand ranile grele
sufletul mi-e dor si jele,
inima o piatra seaca

Mi-e teama, groaza ma-nfioara
de ale patimilor vise,
peste tot doar usi inchise
mi-e teama de odinioara.
Cristian DONOSE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1275 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015757 (s)

loading...