News Flash:

Un detinut minor a vrut sa se sinucida cu pastile

3 Martie 2009
1075 Vizualizari | 0 Comentarii
Topoliceanu Gabriela subcomisar Penitenciar
La numai 17 ani, un tanar a decis sa isi puna capat zilelor, ajungand la spital la cateva ore bune dupa ce a inghitit mai multe medicamente. Baiatul care se afla in arest preventiv la Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi a fost trimis la spital dupa ce medicii unitatii de detentie au constatat ca acesta se simtea rau pentru ca a inghitit mai multe pastile. Dupa ce a inghitit pastilele, tanarului i s-a facut rau, acuzand greturi si varsaturi. Adus la spital, minorul era destul de confuz si nu a vrut sa spuna ce fel de medicamente a luat si nici nu a stiut sa precizeze cate pastile a inghitit. Initial, acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgente (UPU) a Spitalului de Urgente Sf. Ioan Iasi, unde a beneficiat de tratament de urgenta si de teste toxicologice. Pe langa acestea, detinutului i-a fost administrata si o perfuzie cu medicamente specifice pentru a-i proteja ficatul. "Pacientul a fost adus cu intoxicatie voluntara medicamentoasa veche de 14 ore. A beneficiat de ingrijiri medicale, a fost perfuzat cu hepatoprotectoare si i s-au recoltat analize", a declarat dr. Tudor Arhipescu, medic in cadrul UPU de la Spitalul Sf. Ioan Iasi. Pentru ca este minor, detinutul a fost dirijat catre Spitalul pentru Copii Sf. Maria, unde a ramas internat la Toxicologie pentru supraveghere medicala. Aici, acesta acuza ameteli si tulburari de echilibru. Cu toate ca a declarat ca a luat medicamente, testele toxicologice efectuate la ambele spitale au iesit negative. Reprezentantii Penitenciarului Iasi sustin ca unii dintre detinuti recurg la aceste gesturi pentru ca nu se pot acomoda cu regimul de detentie sau au probleme cu familia. "Medicii de la cabinetul unitatii l-au trimis la spital pentru ca prezenta intoxicatie voluntara cu medicamente. Majoritatea recurg la acest gest pentru ca fie au probleme de regim, fie au probleme cu familia", a declarat Gabriela Topoliceanu, purtator de cuvant al Penitenciarului Iasi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1418 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034206 (s)