Actualitate

Un grup de oameni de afaceri din Iasi, cercetat penal

Publicat: 14 ian. 2014
1

@ Procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi fac cercetari @ Dosarul este unul destul de voluminos, fiind implicati si salariati din societatile conduse de oamenii de afaceri ieseni @ O parte dintre acestia au afaceri in constructii

Un grup de oameni de afaceri din Iasi este cercetat de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi. Cercetarile sunt incepute de anul trecut, fiind solutionate doar o parte dintre dosare. In urma controalelor efectuate de reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Iasi, s-a descoperit ca 21 de agenti economici aveau la lucru sase sau mai multe persoane care nu aveau contract individual de munca, incheiat in forma scrisa. Pentru acesti angajatori s-a facut sesizare catre organele de urmarire penala, Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi.  227 de persoane munceau la negru la agentii economici respectivi.

Citeste si: Aproape doua miliarde de lei amenda pentru munca la negru

„Cele 21 de sesizari au fost facute de la 1 mai 2011 de cand a intrat in vigoare noul Cod al Muncii pana la sfarsitul anului trecut. Sesizarile au fost facute la Parchetele de pe langa Judecatoria Iasi, Pascani, Harlau si Raducaneni, in functie de fiecare caz in parte. Pana acum s-au dat noua solutii dintre care cinci cu neincepere a urmaririi penale. Pentru ceilalti patru angajatori, procurorii au hotarat scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei amenzi administrative care variaza intre 100 si 600 lei. Nu avem nicio rezolutie de trimitere in judecata a vreunui agent economic care a primit la lucru persoane fara contract individual de munca. Foarte multi dintre angajatori au ca domeniul de activitate constructii”, a declarat Catalin Tacu, inspector sef adjunct relatii de munca la ITM Iasi.

Sanctiuni contraventionale de aproape 3 milioane lei

Anul trecut, inspectorii ITM au efectuat 2.753 de controale pentru depistarea cazurilor de munca la negru. Conform datelor ITM Iasi, 189 de angajatori practicau munca la negru. 352 de persoane lucrau la agentii economici respectivi fara a avea un contract individual de munca incheiat in forma scrisa. Valoarea sanctiunilor contraventionale aplicate de inspectori a fost de 2.812.000 lei.

Citeste si: Beraria Veche Iasi, amendata pentru munca la negru

„Pe parcursul anului trecut s-au facut sesizari catre organele de urmarire penala pentru 9 angajatori. Munca fara forme legale este intalnita cel mai frecvent in constructii, apoi in comert si urmeaza alimentatie publica, servicii. Toate controalele s-au desfasurat pe baza unor campanii locale organizate de doua ori pe saptamana, avand ca tema depistarea muncii fara forme legale, campanii nationale care au vizat aceeasi tema si sesizarile personale privind utilizarea muncii la negru”, a spus Catalin Tacu. Campaniile de acest gen vor continua si pe parcursul acestui an.

Citeste si: Munca la negru, in vizorul Prefecturii Iasi





Comentarii
  • Tanti Magda,de cand e Catalin Tacu inspector sef adj, ca doar n-a luat concursul asta-primavara.?????
    Asa se prezinta mai nou sau esti prost informata si duci cititorii in eroare? Nu ca ar fi prima data,dar…..

  • c..u..r..v..e..l..e.. de la itm fac valuri degeaba ca tara este orcum in c..i..c..a..t..si nu fac decit sa derajeze lumea, asa ca mai s..u..g..i..e..t..i..o.. prin birouri z.d.r.e.n.t.e.l.o.r.

Adauga un comentariu