Local

Un ieșean a ajuns în culmea disperării! Vasile Panțîru nu are niciun act cu care să-și demonstreze identitatea

Publicat: 09 iun. 2022
_____ Vizualizări 2 Comentarii
Un ieșean a ajuns în culmea disperării Vasile Panțîru nu are niciun act cu care să-și demonstreze identitatea
Ieșeanul Vasile Panțîru nu are acte de identitate de mai bine de 8 ani, motiv pentru care nu poate beneficia de asistență socială și nici nu poate să lucreze, încât să-și asigure un trai decent

Ieșeanul Vasile Panțîru nu are acte de identitate de mai bine de 8 ani, motiv pentru care nu poate beneficia de asistență socială și nici nu poate să lucreze pentru a-și asigura un trai decent. Bărbatul susține că actele i-au rămas la un angajator care a refuzat să-l plătească pentru munca prestată. Acesta ar dori să-și facă o nouă carte de identitate, dar spune că nu are cine să-l ia în spațiu.

Vasile Panțîru, în vârstă de 59 de ani, este originar din localitatea Dumitreștii Gălății, comuna Schitu-Duca, dar de mai mulți ani este nevoit să stea pe străzi. A ajuns în această situație după ce mama sa a murit, iar casa părintească i-a rămas moștenire unui frate, care nu doar că refuză să-l ia în spațiu pe Vasile Panțîru, încât să-și poată face act de identitate, dar mai este și violent.

Un locuitor al comunei Schitu Duca a rămas fără niciun act de identitate de mai bine de 8 ani

Vasile Panțîru nu mai are acte din anul 2014. Bărbatul susține că atât certificatul, cât și cartea de identitate i-au rămas la un angajator care a refuzat să-i plătească munca prestată. Bărbatul spune că și-ar fi dorit să-și facă alte acte, însă nu are cine să-l ia în spațiu. Vasile Panțîru a rămas pe drumuri după moartea mamei sale, iar casa i-a rămas unui frate mai mic, care refuză să-l ia în spațiu. Bărbatul spune că are un nepot care l-ar putea ajuta, dar acesta este momentan plecat în Italia, de unde urmează să se întoarcă abia peste câteva luni.

„E păcat să vorbesc, mi-au tot dat certificat de naștere de la Starea Civilă din Iași, că aici sunt născut, dar le-am pierdut. Am și o sancțiune de la organele de poliție în valoare de 600 lei, m-au amendat din cauză că m-au găsit fără acte, nu știu cum să fac din cauza sancțiunii pe care o am, deoarece n-am plătit-o”, declară Vasile Panțîru.

Primarul comunei Schitu Duca, Grigore Corciova, și directorul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași, Marius Bodoga, susțin că există variante ca Vasile Panțîru să-și poate face o noua carte de identitate și fără să aibă un domiciliu pe raza județului Iași.

„Nu cunosc speța, la mine sigur nu s-a prezentat. Noi rezolvăm punctual aceste spețe, dacă venea, găseam vecini sau rude, care să-l ia în spațiu”, a declarat Grigore Corciova, primarul comunei Schitu Duca.

„Chiar dacă nu are cine să-l ia în spațiu, există carte de identitate provizorie. Nu știu de ce nu a venit la noi, să vină la Evidența Populației din Iași, să vedem despre ce este vorba”, precizează Marius Bodoga, directorul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași.

Vasile Panțîru își dorește să muncească, deși are numeroase probleme de sănătate

Vasile Panțîru are probleme psihice și este bolnav și de tuberculoză. În ciuda afecțiunilor de care suferă, bărbatul nu se ferește de muncă. Dar pentru a putea să se angajeze undeva, trebuie mai întâi să aibă acte de identitate. Acestea le-ar ajuta pe bărbat să beneficieze și de ajutor social.

Vasile Panțîru a fost paznic la animale, iar acum își dorește să-și găsească un alt loc de muncă asemănător, dar singura problemă este că nu poate depune efort și nu poate sta în soare.

„Vreau să-mi fac actele, pentru că nu am niciun venit, cu Legea 416, am avut indemnizație socială din anul 1996 până în 2014, cât a fost buletinul valabil, odată cu buletinul, am pierdut și indemnizația. O să mai încerc să-mi fac acte, dar îmi e frică de fratele meu, pentru că este violent cu mine”, adaugă bărbatul.

Din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă din primul an de viață, Vasile Panțîru nu și-a putut face o familiei, iar în afară de frații săi, bărbatul nu are pe nimeni care să-l poată ajuta și să-i ofere un acoperiș deasupra capului.

Comentarii
  • O prostie asta ca iti cer dovada sa fii proprietar, sa vii cu actele de proprietate sau sa te i-a unul in spatiu.
    Nu toti sunt proprietari si asta este o meteahna comunista.
    De ce sunt unii oameni vinovati ca nu sunt proprietari ?
    Unii nu au fost niciodata proprietari si nu vor fi.
    Asta nu inseamna ca nu au dreptul sa aiba o carte de identitate.
    Cand mori iei proprietatea in gropa ? Nimeni nu i-a nimic cu el.
    Odata ce ai CNP este de ajuns, pentru ca il ai pe toata durata vietii.
    Banuiesc ca sunt sute de mii sau cateva milioane de oameni in acest caz.
    De ce sa mearga cu miloaga sau sa plateasca bani la negru ( pentru ca asa se intampla ) pe la unul sau altul sa il i-a in spatiu ?
    Oricum nu v-a locui niciodata la adresa de pe buletin.

Adauga un comentariu