News Flash:

Un iesean a sesizat Parchetul Militar ca doi politisti l-au dus la sediul Politiei Municipiului, unde l-au batut

21 Decembrie 2000
1033 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politia, din nou sub acuzatie •Din noua politisti care au fost invitati la Parchet, doi subofiteri sunt acuzati de purtare abuziva •Seful Politiei Municipale, colonelul Gheorghe Grigoriu, nu stie nimic

Ieri, la Parchetul Militar, au fost invitati noua politisti din cadrul unei institutii care a avut multe probleme in ultima vreme: Politia Municipiului Iasi. Invitatia lansata de procurorii militari nu a fost facuta fara motiv, impotriva a doi subofiteri fiind depuse plangeri de purtare abuziva. Politistii au fost invitati la sediul Parchetului Militar pentru o recunoastere din grup facuta de catre presupusa lor victima. Din grupul de noua cadre ale Ministerului de Interne, doar doua au fost recunoscute de victima. Constantin Dodan, cel care a depus reclamatia, a sesizat, nu de mult, Parchetul Militar ca, in luna august, doi politisti l-au dus la sediul Politiei Municipiului, unde l-au batut. Politistii sustin insa ca sunt nevinovati. Ei au declarat ca, in seara respectiva, Dodan era in stare de ebrietate. Au incercat sa-l opreasca in trafic, dar barbatul a parcat pe Aleea Rozelor si a incuiat masina. Cand politistii s-au dus la el, barbatul nu a recunoscut ca a condus si a inceput sa-i injure, fiind si in stare de ebrietate. Subofiterii au fost nevoiti sa-l incatuseze si sa-l duca la sediul Politiei Municipiului. Acolo, sustine Dodan, a fost batut de cei doi politisti; a doua zi a fost pus in libertate. "Astazi, unul dintre politistii invitati aici a lipsit, astfel incat va fi necesara o alta recunoastere din grup. In urmatoarele zile va fi lamurita problema", ne-a spus avocatul politistilor, care a solicitat sa nu-i fie publicat numele.
Procurorii militari, in frunte cu Mihai Stefan, au refuzat sa ofere mai multe amanunte despre acest caz, precizand ca ancheta este in plina desfasurare. Pe de alta parte, seful Politiei Municipiului Iasi, colonelul Gheorghe Grigoriu, ne-a declarat: "Nu stiu nimic despre acest caz. Nici macar numele politistilor acuzati de purtare abuziva. Cercetarea o face Parchetul Militar si acolo sunt toate datele".
Seful Politiei Municipiului nu a stiut nimic nici la alte cazuri asemanatoare. Totusi, el a dovedit, de fiecare data, ca stie sa-si apere oamenii.
Constantin Dodan are pe rol un dosar de ultraj la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi. Imediat dupa seara in care i-a injurat pe politisti, acestia au decis sa reclame cazul procurorilor. Vom reveni.
Gigi COJOCARU
Iulian MOFTEESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1494 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021250 (s)