Eveniment-Social

Un important reprezentant al UNAGE Iași a relatat despre mediul artistic, cultural, academic, relația cu studenții, dar și cum a trecut perioada din pandemia de Covid-19, în Studioul BZI LIVE – FOTO/ VIDEO

Publicat: 25 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Conf. univ. dr. Oana Botezatu Sandu, Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Arte George Enescu (UNAGE) Iaşi, în Studioul BZI LIVE

Joi, 25 iunie 2020, la ora 15.00, în lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE a fost programată o nouă ediție-dialog specială! Despre fascinantul şi sublimul univers al Teatrului, într-o sensibilă şi emoţionantă producţie media în Studioul BZI LIVE! Invitat special a fost conf. univ. dr. Oana Botezatu Sandu, Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Arte George Enescu (UNAGE) Iaşi. Domina sa este director al Departamentului 4 din cadrul Facultăţii de Teatru a UNAGE Iaşi.

Astfel, alături de conf. univ. dr. Oana Botezatu Sandu au fost abordate aspecte legate de mediul artistic, cultural şi academic, relaţia cu studenţii, Admiterea 2020 la UNAGE Iaşi, cum a trecut perioada din pandemia de COVID-19, din persectiva predării on-line. Pe de altă parte, despre proiectele şi activitatea din cadrul Facultăţii de Teatru, promovarea viitorilor abslventi pe acest segment, viaţa de actor s-a mai dialogat în Platoul BZI LIVE alături de universitarul Oana Botezatu Sandu.

Cine este universitarul şi actriţa Oana Botezatu Sandu

Conf. univ. dr. Oana Botezatu Sandu a fost prorector pe segmentul cercetare şi creaţie, din 2017 şi până în 2019 al Universităţii de Arte din Iaşi. Preda disciplina Arta actorului. Între 1996 şi 1997 a fost actriţă la Teatrul Dramatic Ovidius, Constantă iar, din 1997 şi până în prezent este actriţă a Teatrului Naţional (TNI) Vasile Alecsandri din Iaşi. Între 2009 şi 2016, conf. univ. dr. Oana Botezatu Sandu a predat la disciplină Educaţie şi expresie corporală, Facultatea de Teatru, Universitatea Naţională de Arte George Enescu Iași. A participat şi a fost laureata, pentru activitatea de actor, la importante şi valoroase festivaluri naţionale, inclusiv al Uniunii Naţionale Teatrale (UNITER) din România.

Printre rolurile avute pe scenă Naţionalului ieşean pot fi enumerate: „Janice” din „Efectul razelor gamma” de Paul Zindel, regia Irina Popescu, „Dara şi Danita”, „D-na Ministru de Branislav Nusici”, regia Horia Popescu, „Fir de păianjen”, în „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, regia Ion Sapdaru, „Femeia în roşu”, în „Don Juan de Moliere”, regia Irina Popescu, „Taranca”, în „Chiriţă” de Vasile Alecsandri, regia Ion Sapdaru, „Egipteanca”, în „Căsătorie cu de-a silă” de Moliere, regia Cezar Ghioca, „Etiopianca”, în „Vulpea şi strugurii” de G.Figneiredo, regia Vitalie Bichir, „Doamna AOI”, în „Cinci poveşti de dragoste NO”, de Yokio Mishima, regia Alexander Hausevater.

Adauga un comentariu