News Flash:

Un incendiator de oameni isi va gasi pedeapsa

26 Ianuarie 2000
912 Vizualizari | 0 Comentarii
•Piromanul nu si-a recunoscut vina

Vasile Cupet (42 de ani, din Iasi) a fost gasit vinovat de Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi de infractiunea de "omor deosebit de grav" si a fost trimis in judecata. In rechizitoriul intocmit de Parchet se insista asupra gravitatii faptei acestuia, care a facut ce-a facut si a dat foc unui om nevinovat. La data de 7 august 1999, in jurul orei 18.30, Cupet s-a prezentat la serviciu, la un depozit al SC Faten SRL, situat in curtea SC Remat SA Iasi, unde era angajat in calitate de paznic.

Aici i-a intalnit pe Dan Hustiuc si Neculai Moisii, care lucrau in aceeasi curte. In jurul orei 21, Cupet a vandut, ajutat de Hustiuc, doi saci cu ciment din depozitul societatii si a plecat apoi cu acesta sa ia ceva bautura si niste mancare. S-au intors cu o sticla de brandy iar pe drum Vasile Cupet a inceput sa aiba indoieli cu privire la discretia lui Moisii. El i-a impartasit si lui Hustiuc neincrederea sa ca Moisii va pastra tacerea in legatura cu vanzarea sacilor cu ciment si ca nu stie cum sa procedeze cu acesta.

Celalalt l-a asigurat ca nu trebuie sa-si faca griji prea mari, caci il cunostea bine pe Neculai Moisii si se putea avea incredere in el. Odata reintorsi la locul de munca, cei trei s-au pus pe baut. Infierbantat de "apa de foc", Cupet s-a luat apoi de Moisii, din ce in ce mai agresiv, dandu-i de inteles ca va avea de-a face cu el daca sufla vreo vorba despre cele intamplate. A intervenit Hustiuc, rugandu-l pe violentul amic de pahar s-o lase mai moale cu amenintarile.

Efectul spuselor sale a fost cu totul contrar, caci acesta a sarit la bataie si, lovindu-l de mai multe ori in partea stanga a corpului, l-a alungat pe Hustiuc. Speriat, el a luat-o la sanatoasa si s-a ascuns intr-un sopron, dupa niste baloti de deseuri textile. Ramas singur cu Moisii, cu care intentiona sa aiba o rafuiala, Cupet l-a doborat dintr-o lovitura si, vazandu-l cazut in nesimtire, a aruncat niste hartii peste el si i-a dat foc.

Timp de un sfert de ora, Hustiuc l-a auzit pe Moisii strigand de durere si disperare, apoi s-a lasat linistea. Victima a suferit arsuri grave pe aproximativ 60% din suprafata corpului si, dupa trei zile, a decedat. Agresorul nu a recunoscut in timpul anchetei ca i-ar fi dat foc, dar nici nu a reusit sa explice cum a fost posibil ca acesta sa se fi autoincendiat. Hustiuc a declarat procurorilor ca dupa vreo 30 de minute de la momentul in care a fost pus pe fuga de Cupet, s-a intors si l-a gasit in dreptul portii pe Moisii, care reusise sa stinga de unul singur flacarile.

Acesta zacea cu gura plina de sange si ars pe o suprafata intinsa, gemand de durere. A fost chemata Salvarea, care l-a transportat la Spitalul de Urgente. El a putut fi audiat ultima data cu o zi inaintea decesului, cand le-a declarat procurorilor cele intamplate pana a-si pierde cunostinta. A relatat apoi ca s-a trezit cuprins de flacari, cu o usturime insuportabila in dreptul abdomenului si ca a inceput sa strige dupa ajutor. Vasile Cupet a fost cercetat in stare de arest preventiv si va trebui sa raspunda in fata legii pentru cele savarsite. El risca o pedeapsa ce poate ajunge pana la 25 de ani inchisoare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

vasile cupet dan hustiuc neculai moisii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1153 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014024 (s)