News Flash:

Un lant uman format din copii va inconjura Prefectura Iasi

1 Iunie 2000
651 Vizualizari | 0 Comentarii
•Micutii se vor solidariza astfel cu copiii abandonati

Cateva sute de copii din Iasi vor participa astazi la o inedita manifestatie de solidaritate cu copiii institutionalizati. Actiunea, care este organizata de Fundatia "Salvati copiii" Iasi, include un mars spre Prefectura, in jurul orei 11, la care sunt asteptati sa participe aproximativ 350 de copii si voluntari. "Vor veni copii de la cateva scoli si sub deviza xNici un copil fara familiex vom organiza mai multe manifestari. Vom invita la discutii pe tema dreptului copilului la o familie, iar in judet, la Targu Frumos, copiii din scoli vor oferi cadouri copiilor de la Caminul-scoala din localitate", a declarat vicepresedintele fundatiei, Lola Ciobanu. Participantii la acest mars organizat cu ocazia Zilei internationale a copilului vor face un lant viu in jurul Prefecturii pentru a atrage, astfel, atentia autoritatilor asupra conditiilor sociale si materiale precare de care beneficiaza in prezent copiii romani orfani sau abandonati in institutiile de ocrotire sociala. Potrivit unei statistici realizate de organizatia "Salvati Copiii", in Romania erau inregistrati anul trecut 2.910 copii declarati abandonati prin hotarare judecatoreasca, cu 1.700 mai multi decat in anul 1994. Cei mai multi minori abandonati se inregistrau in municipiul Bucuresti (216) si in judetele Bacau (204), Sibiu (169), Vilcea (166), Suceava (143), Olt (129) si Arges (113). in grija serviciilor specializate se afla peste 34.000 de minori, dintre care peste 5.000 in institutii pentru protectia copilului. Agentia Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) va prelua, in decursul acestui an, un numar de 35.000 de copii de la Ministerul Educatiei Nationale, 3.500 aflati in grija Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap si 2.200 de la Ministerul Sanatatii. Potrivit unui raport al ANPDC, la sfarsitul anului trecut, aproape 4.000 de copii beneficiau de serviciile de prevenire a abandonului, fiind luati si in evidenta serviciilor publice specializate pentru protectia copilului. Aproape trei sferturi dintre acestia se aflau in Bucuresti. Tot statisticile arata ca peste 40% dintre abandonuri sunt cauzate de lipsa banilor, iar 26% de lipsa unei locuinte, in timp ce 70% dintre familiile implicate nu cunosc efectele abandonului asupra evolutiei ulterioare a copilului.
CC
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1291 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013282 (s)