Titlurile zilei

Un mare proprietar de clădiri și teren din Copou a făcut o mișcare spectaculoasă! O suprafață uriașă va fi transformată total (GALERIE FOTO)

Publicat: 23 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un mare proprietar de clădiri și teren din Copou a făcut o mișcare spectaculoasă O suprafață uriașă va fi transformată total GALERIE FOTO
Un celebru proprietar din Copou a făcut o mișcare spectaculoasă! Printr-o restaurare totală, la USAMV Iași a demarat o schimbare a întregului Campus al instituției

Un faimos proprietar, care are clădiri și terenuri în Copou, a decis să facă o mișcare spectaculoasă! O suprafață uriașă va fi transformată într-o manieră totală. Este vorba despre o reamenajare și restaurare a campusului din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. O echipă, coordonată de asist. univ. dr. ing. Roxana Pașcu de la Facultatea de Horticultură, alături de studenți de la Peisagistică, au învățat cum să transpună în format 3D măsurătorile necesare și cum pot utiliza la maximum spațiul înconjurător pentru a reda bucurie și armonie privitorilor

Un cunoscut proprietar de clădiri și terenuri din Copou a făcut o mișcare spectaculoasă! O suprafață uriașă va fi transformată total. Totul implică un amplu proces de reamenajare și restaurare a campusului din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Proiectul a demarat chiar în primăvara acestui an și este coordonat de asist. univ. dr. ing. Roxana Pașcu de la Facultatea de Horticultură, Departamentul de Științe Exacte, și care are ca discipline Compoziții vegetale, respectiv Restaurare și reabilitare peisagistică. Deja, alături de studenți și colegi de la Peisagistică, au transpus în format 3D măsurătorile necesare și au descoperit cum pot utiliza la maximum spațiul înconjurător pentru a reda bucurie și armonie privitorilor.

Universitarul Roxana Pașcu face parte din echipa de proiectare și implementare a proiectului menit să revitalizeze campusul Universității de Agronomie din Iași

În prezent, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași se află în plin proces de reamenajare și reabilitare a spațiilor verzi, având în derulare un vast proiect de specialitate. În acest sens, o echipă competentă lucrează la elaborarea proiectului.

„Prin acesta ne dorim să transformăm spațiul din campusul Universității, prin introducerea în peisaj a unui amfiteatru în aer liber și a mai multor elemente. Pentru a realiza dezideratele stabilite, ne-am propus în primul rând să punem în valoare exemplarele dendrologice aflate în plinătatea caracteristicilor decorative de la nivelul sit-ului, dar și să aducem un plus de valoare spațiului verde prin înlocuirea vegetației aflate în perioada de entropie, cu specii aparținând unor genuri deosebite din punct de vedere ornamental”, a declarat asist. univ. dr. ing. Roxana Pașcu.

De asemenea, cadrul didactic arată că s-a optat pentru alegerea de specii cu plasticitate ecologică ridicată, aspectul decorativ fiind asigurat prin folosirea noilor varietăți cu aspect decorativ ridicat precum „Picea pungens Fat Albert”, „Callicarpa bodinieri”, „Corylus avellana contorta Red Majestic”, „Ligustrum ovalifolium Aureum”, „Berberis thunbergii Red Rocket”, „Perovskia atriplicifolia Blue Spire” și multe altele.

Se dorește a se realiza cel mai frumos campus din România! Prima etapă, pregătirea terenului, a început deja!

În acest context, se dorește a se realiza cel mai frumos campus din România! Prima etapă, pregătirea terenului, a început deja! Dintre obiectivele specifice, de amenajere peisageră, amintim mărirea suprafețelor amenjate și creșterea biodiversității, spațierea prin plantarea de perdele verzi care vor crea locuri ideale pentru recreere, relaxare, petrecere a timpului liber, dar și pentru activități sportive.

„Un efect secundar ce rezidă din atingerea obiectivelor sus menționate, dar extrem de important, este creșterea calității aerului, deficitar de altfel în marile centre urbane, influențând astfel în mod direct starea de sănătate și bunăstarea fizică și mentală a populației, aspecte fundamentale pentru coeziunea comunității. De asemenea, în acest demers am implicat nu doar cadrele didactice de specialitate, ci și studenții, care și-au adus aportul atât în ceea ce privește partea de proiectare și de realizare a randărilor 3D, ci și în lucrările de fasonare a vegetației existente și de pregătire a terenului”, a mai completat asist. univ. dr. ing. Roxana Pașcu.

Fântâni arteziene și un amfiteatru în aer liber

De scos în prim-plan că acest proces are loc la o distanță de jumătate de secol de la ultimele intervenții de restaurare și reamenajare a întregului campus de la USAMV Iași.

„E un proiect gândit încă din primăvara acestui an. Toate detaliile au fost puse la punct de echipa coordonată de colega noastră asist. univ. dr. ing. Roxana Pașcu, specialist în Peisagistică. Așteptăm idei de la toți colegii noștri. Întreaga zonă nu a mai fost amenajată de acum 50 de ani! Erau specii de plante care aveau probleme, rădăcini care au putrezit. Și acestea au o durată de viață. Concret, vorbim de arealul care ține de corpul principal al Agronomiei, zona căminelor și tot ceea ce înseamnă campusul nostru. Vom avea și fântâni arteziene, un amfiteatru în aer liber și tot ceea ce presupune o regândire a spațiilor din Universitatea noastră. Vom încadra frumos inclusiv Centrul pentru valorificarea microproducției agricole și veterinare”, menționează și prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, rectorul USAMV Iași.

Adauga un comentariu