National

Un medic chirurg este acuzat de malpraxis după ce i-ar fi pus mâna strâmb în ghips unei fete

Publicat: 23 feb. 2021
Un medic i-a pus strâmb mâna în ghips unei fetițe, iar părinții îl acuză de malpraxis

Un medic chirurg din Cluj-Napoca se confruntă cu o acuzaţie de malpraxis. Acesta este acuzat de părinţii unei fete în vârstă de 3 ani că i-ar fi pus mâna strâmb în ghips. Medicul la care face referire familia fetiţei s-a confruntat, de-a lungul timpului cu mai multe acuzaţii de mită, dar are şi o condamnare la închisoare cu suspendare.

Incidentul raportat de părinţi s-a petrecut pe în luna ianuarie atunci când copilul lor a căzut şi şi-a fracturat un braţ. Din spitalul din Bistrița, fetiţa a fost transferată la Spitalul de Copii din Cluj Napoca.

Medic acuzat de malpraxis după ce i-a pus strâmb mâna în ghips unui copil

După ce a ajuns la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, fetiţa a primit tratamentul de specialitate. În spital a fost preluată de medicul pediatru Ioan Dobrescu care, conform declaraţiilor făcute de părinţi, ar fi avut un comportament nefiresc. În cele din urmă, mâna fetiței a fost pusă în ghips şi după două zile de internare aceasta a fost lăsată să plece acasă.

Medicul este acuzat de malpraxis după ce părinţii fetiţei s-au dus, după două săptămâni la un alt spital. După o nouă radiografie rezultatul i-a şocat. Mâna fetiţei ar fi fost pusă strâmb în ghips. Se pare că oasele fracturate nu au fost aliniate corect, iar mâna copilului a rămas strâmbă.

Medicul chirurg a fost deja condamnat pentru luare de mită

Medicul în jurul căruia a izbucnit scandalul nu a fost ferit de mai multe acuzaţii. Conform jurnaliştilor de la observatornews.ro, medicul pediatru are deja o condamnare la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Vorbim despre faptul că în 2016, medicul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare iar în acelaşi ani a fost amendat pentru că a refuzat să îngrijească o pacientă din judeţul Harghita pe potiv că nu vorbea corect limba română.

În altă ordine de idei, copilul este sub atentă supraveghere a medicilor de la Târgu Mureș care speră că nu va fi nevoie să fractureze, controlat, mâna acesteia pentru a face ce nu s-a făcut la Cluj. Spitalul de Copii din Cluj-Napoca a deschis o anchetă pentru a stabili dacă undeva s-a greșit.

Primul ajutor în caz de fracturi

În momentul în care o persoană are o fractură este foarte important să ştii cum îi poţi acorda primul ajutor. Vorbim despre faptul că trupul persoanei în cauză nu trebuie mutat, asta dacă ai constatat faptul că fractura se află la nivelul gâtului său al coloanei. Mişcarea trupului poate cauza leziuni iremediabile ale nervilor iar victima riscă paralizia.

Dacă persoană trebuie mutată de urgentă, trebuie să te asiguri că spatele şi capul sunt complet imobilizate. Dacă greutatea persoanei este mare, cere de urgentă ajutorul altei persoane încât corpul să poată fi cărat cu totul. În cazul unei sângerări puternice, aplica presiune în acea zonă cu o compresă sterilă sau un material curat. Nu încerca să speli rana şi nici să redresezi membrele fracturate.

În orice caz, sună de urgentă la numărul unic 112 şi cere ajutorul.





Adauga un comentariu