Local

Un medic ieșean, declarat în stare de incompatibilitate de ANI. Acesta ocupa două funcții simultan

Publicat: 08 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un medic ieșean declarat în stare de incompatibilitate de ANI. Acesta ocupa două funcții simultan
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflictul de interese de natură administrativă în cazul a doi medici cu funcţii de conducere din sistemul medical

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflictul de interese de natură administrativă în cazul a doi medici cu funcţii de conducere din sistemul medical.

Un medic din Iași și unul din Târgu Mureș au fost luați în vizor de ANI și declarați în stare de incompatibilitate.

Medicul ieșean Daniela Boișteanu, declarat în stare de incompatibilitate de ANI

Conform unui comunicat al Agenției Naționale de Integritate (ANI), Daniela Boişteanu, şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 31 august 2017 – 21 martie 2018, pentru că a exercitat în același timp două funcții. Concret, dr. Daniela Boișteanu a ocupat funcţia de şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi o funcţie în una dintre structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti, respectiv membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi.

Totodată, Tiberiu Băţaga, şef al Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, s-a aflat în conflict de interese în perioada 22 noiembrie 2016 – 21 iulie 2020, fiindcă soţia sa deţine funcţia de şef secţie al Secţiei Clinice Gastroenterologice în cadrul aceluiaşi spital.

Tiberiu Băţaga a încălcat dispoziţiile dispoziţiile, art. 178, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 95/2006, coroborat cu art. 185, alin. (15) din acelaşi act normativ.

Art. 178, alin. (1), lit. d) şi alin. (2), lit. b) din Legea nr. 95/2006, prevede: „(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (…) d) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti (…) (2) Constituie conflict de interese: (…) b) deţinerea de către soţul/soţia, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager”.

Adauga un comentariu