Actualitate

Un medic sponsorizat de o femeie si-a ridicat ditamai casa in Copou. Vila face cateva sute de mii de euro – FOTO

Publicat: 11 nov. 2014

@ Tanarul medic de la Spitalul C.I. Parhon din Iasi detine o vila impunatoare chiar in coasta Gradinii Botanice @ Alti medici muncesc 40 de ani ca sa se poata lauda cu asemenea casa

A absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie Gr.T. Popa din Iasi in anul 2007. In luna ianuarie 2008 sustine un concurs pentru titlul didactic de preparator si isi desfasoara activitatea de medic la Clinica de medicina interna din cadrul Spitalului C.I. Parhon din Iasi. Medicul Mihai Onofriescu, fiul unuia dintre cei mai cunoscuti medici ieseni, detine o vila impunatoare in zona zero a municipiului Iasi. Imobilul se impune prin dimensiunile foarte mari care seamana mai mult cu un sediu de firma. Pentru o familie, chiar si cu doi copii cum este cea a medicului Mihai Onofriescu, spatiul este enorm. Vila este amplasata in coasta Gradinii Botanice si este deja gata, medicul locuind acolo impreuna cu familia. Vila are doua etaje, construirea imobilului fiind destul de costisitoare in conditiile in care dealul pe care a fost realizat este foarte abrupt, fiind nevoie de investitii in stabilizarea terenului. Mihai Onofriescu este fiul din prima casatorie a prof. dr. Mircea Onofriescu, managerul Maternitatii Cuza Voda din Iasi. Tatal se situeaza pe un loc fruntas atunci cand vine vorba de medicii bogati din Iasi. Medicul Onofriescu junior spune ca nu a fost nevoie sa apeleze la vreun credit bancar sau sprijin financiar din partea tatalui pentru a-si construi aceasta casa.

„Casa a fost construita cu banii mamei mele. De peste 10 ani lucreaza ca medic oftalmolog specialist in Dubai. Este plecata de mai bine de 20 de ani din tara. Mama m-a sustinut financiar de peste 10 ani. Dupa divortul parintilor nu am rupt legatura cu mama mea, chiar daca eu am ramas alaturi de tatal meu”, a declarat dr. Mihai Onofriescu. In ceea ce priveste dimensiunile impresionante ale vilei, medicul de la Spitalul C.I. Parhon a precizat ca este posibil ca mama sa atunci cand va iesi la pensie sa revina la Iasi, sa locuiasca impreuna. „Parintii mei au o varsta. Mama mea cand va iesi la pensie ar putea sa vina sa locuiasca cu mine in aceasta casa. Exista aceasta posibilitate. Are o varsta si poate va reveni definitiv in Iasi”, a spus dr. Mihai Onofriescu. Investitia se ridica la cateva sute de mii de euro, construirea casei, terenul, lucrarile de stabilizare a terenului.




Adauga un comentariu