News Flash:

Un nou abuz al baronului universitar Niculae Niculescu

13 Septembrie 2004
1317 Vizualizari | 0 Comentarii
•Din informatiile detinute, Biroul Senatului lui Niculae Niculescu urmeaza sa decida, astazi, transferul studentilor Facultatii de Stiinte Politice, condusa de decanul incomod Cristian Bocancea, la o asa-numita Facultate de Stiinte ale Comunicarii si Relatii Publice •Scopul evident al acestui gest este cel al razbunarii impotriva decanului contestatar, destituit, de altfel, in mod abuziv in urma cu mai bine de doua luni •Joi, Senatul ilegal al lui Niculescu a decis sa dea cu tifla Ministerului Educatiei Eugene Ionesco pare ca s-a luat de mana cu fosta Securitate si, impreuna, s-au instalat confortabil la Universitatea "Petre Andrei" (UPA), unde evolutia situatiei a iesit de cateva luni nu numai de sub imperiul legalitatii, ci si de sub acela al bunului - simt: dupa ce a facut totul pentru a scapa de decanul Cristian Bocancea, unul dintre principalii sai contestatari, rectorul impostor Niculae Niculescu vrea acum sa distruga insasi facultatea condusa de acesta. Astfel, din informatiile detinute in prezent, rectorul autoproclamat Niculae Niculescu urmeaza sa convinga astazi Biroul Senatului UPA sa aprobe transferul in masa al studentilor Facultatii de Stiinte Politice, condusa de Cristian Bocancea, catre o asa-numita Facultate de Stiinte ale Comunicarii si Relatii Publice, iar aceasta fara ca vreunuia dintre studenti sa-i fie ceruta parerea. Acest lucru ar insemna, practic, o reinviere absurda a unei facultati a fostei Universitati "Apollonia", care a fuzionat prin absorbtie cu UPA, fuziune in urma careia cei circa 30 de studenti de la Stiintele Comunicarii au trecut la Facultatea de Stiinte Politice. Atacul lui Niculescu pare sa il vizeze direct pe decanul Bocancea, pe care de altfel l-a destituit in mod ilegal in urma cu doua luni, si urmeaza o logica de genul: daca nu poate lasa o facultate fara decan, atunci macar sa lase un decan fara facultate. "Am aflat cu consternare ca rectorul ilegal al universitatii nu se multumeste sa distruga doar imaginea institutiei, ci vrea sa afecteze insasi structura aprobata de Ministerul Educatiei si de Consiliul National de Evaluare si Acreditare Academica, atentand la o facultate in prag de acreditare, in favoarea unei facultati fantomatice si, in fapt, inexistente", a comentat Cristian Bocancea. La inceputul saptamanii trecute, decanul Bocancea a depus o plangere civila la Judecatoria Iasi impotriva rectorului impostor Niculae Niculescu, unul dintre aspectele incriminate fiind tocmai destituirea sa abuziva. Facand acest nou gest, caracteristic de altfel, Niculescu risca sa se trezeasca cu inca cateva zeci de plangeri pe cap, de aceasta data din partea studentilor, care s-ar putea revolta impotriva faptului ca sunt folositi drept obiect al unor practici inchizitoriale. Da cu tifla Ministerului In cursul zilei de joi, rectorul autoproclamat Niculae Niculescu a mai comis un gest istoric, care, trebuie sa fi gandit acesta, anuleaza decizia Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) prin care a fost invalidat in functia de rector al UPA. Reamintim ca, prin Ordinul 4.320 din 21 iulie 2004, MEC a constatat ilegalitatea alegerilor desfasurate in martie - aprilie la nivel de facultati si de universitate, l-a invalidat in functia de rector pe Niculae Niculescu si a prelungit mandatul rectorului Elena Niculescu si al vechiului Senat, pana la 1 octombrie, data pana la care alegerile de la UPA ar trebui reluate integral. Niculae Niculescu a atacat оn contencios respectivul ordin MEC, iar Elena Niculescu s-a prefacut in acelasi timp ca il respecta, scriind conducerii MEC o scrisoare prin care sustine ca va organiza reluarea alegerilor, cu conditia de a fi lasata sa faca ordine in UPA, scapand adica de decanii contestatari Cristian Bocancea si Doru Tompea. Consecventi оn ignorarea legii, sotii Niculescu au gasit o solutie, aparent legala, in stare sa-i scape de presiunea MEC. Anume, in Legea 128/1997 a Statutului Personalului Didactic se precizeaza ca invalidarea unui rector de catre MEC poate fi respinsa de Senatul universitatii, cu votul a doua treimi dintre membrii sai, оn termen de 30 de zile de la aducerea la cunostinta. Or, in primul rand, ordinul MEC a fost emis pe 21 iulie, ceea ce inseamna ca sedinta Senatului trebuia organizata cel tarziu pe 21 august. In al doilea rand, Statutul Personalului Didactic se refera la Senate legal constituite, or, Senatul lui Niculescu a fost la randul sau invalidat prin ordinul 4.320. Dan POSTOLEA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1325 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019678 (s)