International

Un nou incendiu uriaş la Atena. Mai mulţi pompieri români intervin pe insulele greceşti

Publicat: 21 iul. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un nou incendiu uriaş la Atena. Mai mulţi pompieri români intervin pe insulele greceşti
Persistența incendiilor din Grecia este cauzată de temperaturile ridicate și de vântul puternic

Un nou incendiu de proporții a fost raportat în nord-estul Atenei. Departamentul local pentru Situații de Urgență a precizat că aproximativ 500 de pompieri, asistați de 30 de echipaje de teren şi voluntari, se luptă cu flăcările în Pallini, Anthousa, Penteli, Drafi, şi anumite porțiuni din Gerakas.

Totodată, avioane şi elicoptere pentru stingerea incendiilor au fost mobilizate în lupta cu focul. 28 de pompieri români îi ajută pe salvatorii greci.

Pompieri români intervin într-un nou incendiu izbucnit la Atena

Pentru că noi incendii continuă să apară la Atena, sute de oameni au primit ordin să își părăsească locuințele. De asemenea, în cadrul acestor focare activează şi pompieri romani.

De altfel, surse media locale spun că un bărbat în vârstă de 84 de ani, a cărui casă s-a făcut scrum, s-a sinucis când a văzut că din tot ce a strâns într-o viață nu a mai rămas nimic.

Totodată, din cauza incendiilor, un spital de pediatrie și Observatorul Național din Atena au fost evacuate, iar centura capitalei a fost închisă circulației pe unele tronsoane.

Persistența incendiilor din Grecia este cauzată de temperaturile ridicate și de vântul puternic.

În situaţie de risc sunt și destinațiile de vacanță preferate de romani, între care insulă Creta, Evia, peninsula Peloponez.

În acest context, ministerul Afacerilor Externe cere turiștilor români care vor să călătorească în Grecia în perioada următoare să se informeze care sunt zonele afectate de incendii.

Incendii în pădurile seculare din California

Într-o ordine de idei asemănătoare, reamintim faptul că temperaturile crescute din ultimele săptămâni afectază întreaga planetă. Astfel că incendiul izbucnit în California s-a extins amenințător spre arborii de sequoia, care ating înălţimi de aproape 100 de metri. Aceştia pot avea o durată de viaţă de peste 3.000 de ani, scoarţa lor putând rezista atacurilor insectelor şi protejându-i timp de milenii de numeroasele incendii de pădure. Intervenția pompierilor în zonă în acest caz a fost una dificilă, din cauza particularității terenului. Locuitorii ce trăiesc în zonele apropiate focarului au fost evacuați, având în vedere faptul că fumul gros a afectat calitatea aerului din regiune.

Incendiul, care a izbucnit joi, 7 iulie, a amenințat cel puțin 500 de sequoia gigantici din pădurea Mariposa. Până în acest moment, nici un copac nu a fost distrus de incendii, iar departamentul de management al incendiilor și aviației din Yosemite a declarat că ia măsuri speciale pentru a proteja zona. Incendiul Washburn a dus deja la evacuarea forțată a aproximativ 1.600 de oameni, inclusiv comunitatea din interiorul parcului național și din sutele de campinguri din apropiere.

Autorităţile americane încă se investighează cauza incendiului, iar pompierii adaugă că vremea caldă și uscată face dificilă controlarea incendiului.

Reamintim faptul că anul trecut, mii de sequoia gigantici au fost distruși în incendiile de pădure izbucnite în California. Potrivit estimării autorităților, peste 35.000 de incendii au izbucnit în Statele Unite ale Americii până acum în acest an, o cifră cu mult peste media de până acum.

Cauza acestor dezastre naturale sunt influențate de temperaturile ridicate și seceta extremă cauzată de schimbările climatice fac ca incendiile de vegetație să fie tot mai frecvente.

Acestea fiind spuse, reiterăm faptul că pomperi români au fost trimiși să ajute în cadrul unui nou incendiu de proporții ce a fost raportat în nord-estul Atenei.

Adauga un comentariu