News Flash:

Un nou model de autobuz va fi fabricat la Zarnesti

25 Octombrie 2004
1290 Vizualizari | 0 Comentarii
Prototipul autobuzului Cod Laz a fost expus la Targul International Tehnic de la Bucuresti. Noul vehicul este unul modern si va fi fabricat in doua variante, City Laz, destinat transporturilor din mediul urban, si Cod Laz destinat transportului international. Prototipul Cod - Laz 52- 07- RT, autobuzul fabricat la Zarnesti de Constantin Codreanu, a fost expus la Targul de la Bucuresti fapt care i-a adus acestuia o comanda de 300 de bucati, de la mai multi operatori interni de transport. Fabrica de la Zarnesti va colabora pentru aceasta intiativa cu o firma din Ucraina ce vine cu o parte din piese iar motorul va fi produs la Uzinele Steagul din Brasov, in timp ce cutia de viteze va fi facuta la Sfantu Gheorghe. Initiativa indrazneata a omului de afaceri Constantin Codreanu, care a investit 60 miliarde lei, pentru a ridica la Zarnesti o fabrica de autobuze, este menita sa revigoreze si sa imbunatateasca transportul in comun din mediul urban. Pretul pentru un astfel de mijloc de transport, din gama City Laz, ajunge la aproximativ 75 mii Euro, iar varianta Cod Laz ajunge la 120 mii Euro. Autobuzele fabricate de omul de afaceri Codreanu au ca atu, in comparatie cu produsele asemanatoare din Turcia si Polonia, un pret mult mai scazut. Acest lucru este in mare parte datorat costurilor mici de intretinere, consumului mediu de motorina - 26 litri la suta de kilometri si dotarea cu Euro II. Conform celor afirmate de Constantin Codreanu, in cateva luni de zile, vor fi scoase pe piata si vor fi dotate toate firmele sale de transport, inclusiv cea de la Pascani, cu astfel de mijloace de transport. "De cand m-am apucat de aceasta treaba cu transporturi, am fost hotarat sa fabric propriile mele autobuze de calitate. In cativa ani am adus autobuze numai din strainatate care m-au costat multi bani. Acum o sa am propriile mele autobuze. De mai bine de trei ani de zile, ma gandesc la o fabrica de autobuze. Am investit la Zarnesti in cele doua hale si a iesit ceea ce mi-am dorit. Dupa Targul de la Bucuresti am primit deja o comanda de 300 de autobuze. Pentru societatea mea de transport calatori, imi sunt necesare un numar de 400 de autobuze. Am in vedere sa schimb parcul auto si la filiala mea de la Pascani dar si in celelalte locatii, cum ar fi Harlau, Dorohoi si chiar Iasi", a precizat Constantin Codreanu, care a investit in transportului din Iasi, Harlau si Pascani, peste 70 miliarde lei, in ultimii ani.
Petru PREDA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1341 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017203 (s)

loading...