Angajaţii CFR protestează luni, între orele 10.00 – 12.45, lângă Parcul din faţa Ministerului Transporturilor, având mai multe solicitări, printre care aprobarea bugetului la CFR Călători şi CFR Infrastructură şi o salarizare care să ducă la creşterea eficienţei angajaţilor.
“Ceferiştii ies în stradă la mitinguri de protest organizate de Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, în 29.05.2023 şi în 26.06.2023, între orele 10.00-12.45, lângă Parcul din faţa Ministerului Transporturilor şi lângă parcarea din faţa Ministerului Transporturilor pentru că vrem Bugetul aprobat şi Statutul aplicat şi sunt hotărâţi ca să protesteze împreună şi cu celelalte Federaţii Sindicale Feroviare în faţa sediului Guvernului României pentru aprobarea de către Guvernul României a BVC-urilor: CFR Călători şi CFR Infrastructură pe anul 2023 şi pentru aplicarea Legii nr. 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar la Ceferişti de la 01 iulie 2023”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim.
Ceferiştii, revoltaţi de continuarea degradării condiţiilor de muncă
El a menţionat că ceferiştii sunt revoltaţi de continuarea degradării condiţiilor de muncă şi în anul 2023, dar şi de faptul că nu există la CFR Călători o salarizare care să permită un sistem de stimulare al performanţei şi de creştere a eficienţei angajaţilor.
De asemenea, alte nemulţumiri sunt legate de degradarea condiţiilor de călătorie cu trenurile de călători ale CFR Călători şi în anul 2023 din cauza lipsei fondurilor de reparaţii material rulant şi al fondului de investiţii, de reţinerea celor 10% la bugetele de compensaţie/subvenţie şi la facilităţile de călătorie, de faptul că CFR Călători în anul 2023 funcţionează pe un buget mai mic decât în anul 2022, deşi preţurile sunt duble şi de favorizarea Operatorilor de Transport Feroviar de Călători privaţi în raport cu CFR Călători.
De asemenea, angajaţii din Sănătate ameninţă şi ei cu alte proteste. Aceștia afirmă că vor organiza un miting, în Piaţa Victoriei, pe 8 iunie urmând ca, la 1 iulie, să fie declanşată greva generală. Sunt nemulțumiți de salarii, de modul în care se acordă unele sporuri și de blocarea angajărilor în sănătate. Deşi toată lumea vorbeşte de lefuri mari, nu sunt chiar aşa, spun sindicatele. Nu în ultimul rând, marţi mii de protestatari din sistemul de învăţământ vor porni din Piața Victoriei în marș spre Palatul Cotroceni.
Pai de unde sa fie bani la CFR??? Sunt tinuti in functie salariati, peste 65 de ani care iau si pensie si salariu. Si nu unul, doi….multi! Pai, de unde bani????