Eveniment-Social

Un nou scandal pe tema spitalului regional. Primarul Iasului cere decenta

Publicat: 21 sept. 2016
1

Disputa pe proiectul noului spital regional de urgenta care se va construi la Iasi a intrat intr-o noua etapa. Prezenta la Iasi, Alina Gorghiu, copresedintele PNL, a tinut sa sustina ca autoritatile locale pun frana demararii obiectivului, din moment ce nu a fost identificat un amplasament. In aceste conditii, sefii municipalitatii iesene au tinut inca o data sa explice care este situatia proiectului.

„Locul unde va fi construit viitorul Spital Regional de Urgenta, cu fonduri europene nerambursabile, va fi anuntat de comisarul european Corina Cretu, care va efectua o vizita oficiala la Iasi pe data de 30 septembrie. Unul dintre cele mai importante subiecte pe care l-am abordat în pregatirea vizitei comisarului european este cel legat de spitalul regional de urgenta. Doamna Corina Cretu va anunta amplasamentul final, decizia fiind luata dupa analiza tehnica a tuturor locatiilor propuse pâna acum”, a spus primarul Mihai Chirica.

Edilul a mai sustinut si ca le multumeste celor din Ministerul Sanatatii si comisarului european pentru implicarea în realizarea acestui obiectiv. In plus, Chirica i-a batut obrazul Alinei Gorghiu, care nu a facut decat sa bage zazanie in mediul politic.

„Personal, sunt consternat sa aud ca liderul national al unui partid, doamna Alina Gorghiu, se exprima ca un amator, pe un subiect despre care nu stie nimic. Nici macar nu a avut decenta sa citeasca presa locala. Îi spunem noi doamnei Gorghiu ca cele trei spitale regionale, de la Iasi, Cluj-Napoca si Craiova fac parte din acordul semnat cu Uniunea Europeana în vara anului 2015, iar demararea lucrarilor la cele trei santiere se va face simultan. Deocamdata, nu a fost anuntat oficial niciun amplasament, în niciunul dintre cele trei orase. Daca tot vorbeste în necunostinta de cauza, îi cer personal doamnei Gorghiu sa vorbeasca macar cu respect despre Iasi si despre proiectele Iasului”, a mai afirmat primarul Mihai Chirica.





Comentarii
  • dle chirica, in toata sarabanda spitalului de urgenta ai dat dovada de incompetenta. nu poti fi decat un ingineras, „scolit” la conest si doar atat. oare trebuia sa vina corina cretu de pe alte meleaguri sa stabileasca locatia. de fapt, alta „eminenta” cenusie, gen elena udrea. mergem ca racu, cu dosu inainte.

Adauga un comentariu