Actualitate

Un nou semnal de alarmă tras de Virgil Musta: „Unde regulile se respectă, pandemia este ţinută sub control“

Publicat: 26 iul. 2020
Virgil Musta, cu mască de protecție, în fața spitalului
Medicul Virgil Musta

 Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a tras un nou semnal de alarmă în legătură cu creșterea numărului de infectări cu COVID-19. Virgil Musta susține că dacă nu respectăm regulile de protecție, nu vom face față epidemiei. Acesta consideră că lupta nu se câștigă numai în spital și că este necesar ca toți să luptăm împotriva acestui virus.

„Dacă nu reuşim să impunem respectarea regulilor – cele trei reguli de bază pentru prevenţia bolii – nu cred că vom reuşi să facem faţă pandemiei. Este cert că în toată lumea, acolo unde regulile se respectă, pandemia este ţinută sub control, iar unde nu, din păcate, vedem că se întâmplă ceea ce se întâmplă şi la noi în ţară”, a spus Virgil Musta.

Un nou semnal de alarmă tras de Virgil Musta: Prevenția este principala armă împotriva pandemiei

Medicul de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a precizat că prevenția este principala armă împotriva pandemiei de COVID-19.

„Atrag atenţia populaţiei că această luptă nu se câştigă în spital. Spitalele vor fi copleşite şi oricum avem resurse limitate. Singura soluţie este să nu ne îmbolnăvim şi acest lucru se face numai prin prevenţie“, a adăugat Virgil Musta.

Medicul timișorean a menționat că situația la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara este dificilă din cuza numărului mare de cazuri no ide persoane infectate cu COVID-19.

„Doborâm record după record, e un lucru rău. Spitalele devin din ce în ce mai pline. La noi sunt pline și spitalele suport. E o situație dificilă. Probabil că vom primi și un spațiu de izolare într-un cămin pentru nu mai facem față numărului de pacienți cu COVID”, aprecizat Virgil Musta.

„S-ar putea să ajungem la o stare de urgență!

Șeful de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara susține că există posibilitatea ca în următoarea perioadă să se revină la starea de urgență dacă va continau trendul ascedent al noilor infectări cu COVID-19.

„Cei care răspund de sănătatea publică trebuie să găsească niște măsuri optime, în sensul că trebuie să fie un echilibru între măsurile de relaxare și cele de impunere a regulilor, pentru că altfel, cu toții vom avea de suferit. Poate trebuie la un moment dat să ajungem la o stare de urgență, chiar nu știu, pentru că nu este domeniul meu de expertiză”, a spus medicul Virgil Musta.

Un milion de cazuri în septembrie!

Explozia de cazuri de săptămâna trecută i-a determinat pe specialiști să facă mai multe previziuni pentru perioada următoare privind numărul de infectări. Astfel, există o estimare pesimistă, potrivit căreia, în luna septembrie România ar ajunge la un milion de cazuri active. Această previziune s-a bazat pe infectările din ultima perioada dar și pe continuarea nerespectării regulilor de către oameni.

Șeful de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara consideră că astfel de perspectivă pesimistă nu ar fi posibilă decât în situația în care oamenii vor continua să nu țină cont de regula privind distanțarea fizică și cea privind purtarea măștii în spațiile publcie închise.

„Nu știu dacă cifra este realistă, dar oricum noi am atras atenția încă de două-trei săptămâni că dacă populația nu înțelege să fie responsabilă, să fie solidară, vom intra într-o situație de blocaj a spitalelor și atunci vom lua cursul Italiei, al Franței în care pacienții nu au mai avut unde să se interneze, sistemul de Sănătate fiind colapsat, iar cazurile grave au rămas acasă și au decedat. Sper că totuși, în al 12-lea ceas, oamenii să înțeleagă că nu este de joacă și cele trei măsuri care nu sunt foarte grele”, a precizat Virgil Musta.





Adauga un comentariu