News Flash:

Un palestinian vrea azil politic in Romania

1 Octombrie 2004
1538 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un cetatean palestinian, care locuieste de 16 ani in Romania, nu vrea sa fie alungat in tara natala •Ayas Ragab Hasim Abou Warda a contestat decizia Oficiului National pentru Refugiati in instantele iesene •Barbatul a aratat ca va deveni "un pensionar al aeroporturilor" daca va fi alungat in Romania Judecatorii de la Tribunalul Iasi au pe rol un dosar in care cetateanul palestinian Ayas Ragab Hasim Abou Warda contesta decizia Oficiului National pentru Refugiati (ONR) luata in urma cu doi ani. Necazurile lui Ayas au inceput in regiunea Gaza, Palestina, acolo unde s-a nascut. Barbatul a aratat in fata instantei iesene ca, la varsta de trei ani, a fost nevoit sa plece impreuna cu parintii in Qatar, din cauza presiunilor politice la care era supusa familia sa. In 1987, Ayas a venit in Romania, la Timisoara, unde a stat vreme de un an, pentru a invata limba romana. Dupa un an, palestinianul a sosit la Iasi, unde s-a inscris la Facultatea de Stomatologie. In 1993, a absolvit facultatea si a infiintat firma Abes-Med SRL. Din cauza ca si-a pierdut pasaportul emis in Egipt si pentru ca i-a expirat termenul de sedere in Romania, autoritatile au decis ca Ayas trebuie repatriat. Totusi, medicul stomatolog a facut tot ceea ce i-a stat in putere pentru a ramane in Romania, cerand Oficiului National pentru Refugiati sa ii acorde azil politic. La 11 februarie 2002, reprezentantii ONR i-au respins cererea lui Ayas, considerand ca nu exista dovada ca acesta ar putea pati ceva daca s-ar intoarce in Palestina. Dupa aceasta, barbatul a facut diverse contestatii in instantele iesene, sperand ca, intr-o buna zi, nu va mai trai cu frica intoarcerii in tara natala. In noiembrie 2002, magistratii de la Judecatorie au respins contestatia la executare formulata de Ayas Warda. Ulterior, palestinianul a facut si contestatie in anulare, dosarul de recurs aflandu-se in acest moment pe masa judecatorilor ieseni. Barbatul a apelat la magistrati, aratand ca, daca ar fi fortat sa paraseasca Romania, ar ajunge "un pensionar al aeroporturilor", ca va fi considerat un apatrid si ca nu va fi primit de nimeni. Mai mult, acesta a precizat ca ar fi obligat sa renunte la o cariera de medic, o firma si amintirea a 16 ani de viata in Romania. Urmeaza ca, la 11 octombrie 2004, judecatorii sa stabileasca daca palestinianul are sau nu dreptate. Ciprian NEDELCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1713 (s) | 22 queries | Mysql time :0.056817 (s)