News Flash:

Un parinte isi vrea copiii acasa dupa ce acestia au fost luati sub protectia statului

18 Iulie 2001
1186 Vizualizari | 0 Comentarii
Dragostea unui tata violent •Desi la dosar sunt nenumarate declaratii ca ambii copii sunt batuti frecvent, tatal sustine ca sunt speculatii si ca a fost vorba de "batai parintesti" •Nu are nici un venit si spune ca va pleca la munca in Israel pentru a castiga bani sa-si creasca copiii •El nu accepta sa se desparta de copiii sai si ii doreste acasa Comisia pentru Protectia Drepturilor Copilului a amanat ieri luarea unei decizii referitoare la soarta a doi copii batuti de tata. Este vorba de Andrei (4 ani) si Elena (11 ani) D., din Iasi, care au fost internati pentru cateva zile la Centrul de primire a minorilor in regim de urgenta. Conform dosarului prezentat de asistenta sociala care a instrumentat cazul, "tatal copiilor este consumator de alcool si isi bate copiii in mod repetat. Dupa ce pe 7 iunie si 20 iunie cei doi frati au fost batuti foarte tare, s-a luat decizia institutionalizarii si acum venim cu propunerea incredintarii la asistenti maternali, dar tatal nu este de acord cu aceasta solutie". Din aceste motive, in urma numeroaselor date stranse la dosar, care confirma cele precizate anterior, asistentul social a propus decaderea din drepturi a tatalui. Parintii copiilor au divortat de doua luni si mama este plecata din tara, ei ramanand in ingrijirea tatalui care s-a apucat sa-i bata. Ba mai mult, acesta a solicitat reincredintarea copiilor, cerere ce nu a putut fi acceptata. Tatal nu accepta nici incredintarea copiilor la o ruda apropiata, singura lui dorinta fiind reintregirea familiei. Conform celor precizate de colonelul Damian, reprezentantul Politiei in comisie, "am discutat cu tatal copiilor dar acesta contesta declaratiile vecinilor si raportul asistentului social. A recunoscut ca-i mai loveste din cand in cand, dar parinteste, atunci cand copiii nu fac ce li se spune sau cand vin tarziu acasa. Tot timpul sustine ca vecinii au ceva cu el si de aceea au dat declaratii mincinoase. Din pacate, nu au nici o sursa de venit si traiesc din banii imprumutati de tatal care a promis ca va pleca la munca in Israel". Decizia finala in acest caz va fi luata saptamana viitoare, dupa ce copiii sunt gasiti. Acestia au fost internati la Spitalul de Boli Infectioase cu toxiinfectie alimentara dar au fugit din spital ieri dimineata. "Saptamana viitoare, comisia va da verdictul final, dupa ce se va dicuta din nou cu copiii care trebuie gasiti mai intai. Oricum, multe din cele spuse de tata nu se potrivesc cu cele declarate de vecini", a concluzionat prof. Pintilie Penciuc, directorul DPDC. Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1484 (s) | 22 queries | Mysql time :0.041506 (s)